Candu i se plânge lui Dragnea că guvernul Cioloş nu deblochează împrumutul pentru R.Moldova

Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, aflat în vizită de lucru la Bucureşti, a declarat că, în cele cinci luni de activitate, Guvernul de la Chişinău a demonstrat prin acţiuni şi rezultate concrete că efectele reformelor sunt „vizibile şi resimţite”.
Andrian Candu, preşedintele Parlamentului RM (deschide.md)
Matei Dobrovie
13.06.2016

„PSD ne-a susţinut la bine şi la rău şi sperăm că vom avea acest sprijin în continuare”, a mai spus Andrian Candu, după întrevederea cu liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea.

Acesta a criticat faptul că preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul Dacian Cioloş au condiţionat şi blochează împrumutul de 150 de milioane de euro, care nu au mai ajuns în R. Moldova după demiterea Executivului condus de Valeriu Streleţ, scrie Ziarul Naţional.

„Guvernul R. Moldova a arătat că este responsabil, a stabilizat situaţia şi a pus ţara pe calea reformelor. Atitudinea Guvernului Cioloş este incorectă. Ajutorul trebuie să vină atunci când de el este nevoie. Până acum nu înţeleg care sunt motivele reale ca acest împrumut să fie blocat. Nu aşa trebuie să fie atitudinea noastră faţă de R. Moldova. Ideea că vrem să ajutăm, dar nu suntem siguri de ceva, nu este corectă.

Nu înţeleg de ce Cioloş nu dă aceşti bani, nu acordă bani din grantul de 100 de milioane de euro. Oamenii au nevoie de aceşti bani acum. Ceea ce s-a întâmplat în R. Moldova nu e din cauza lor. Este inadmisibilă atitudinea lui Iohannis şi Cioloş faţă de R. Moldova. Să aşteptăm să se apropie de Est (Rusia) şi pe urmă să acordăm banii?”, a afirmat Liviu Dragnea.

Andrian Candu a fost pus în încurcătură atunci când a fost întrebat ce părere are despre unirea R.Moldova cu România, mai ales că a venit la Bucureşti pentru a solicita împrumutul de 150 de milioane de euro. „Acest subiect provoacă dezbinare în R. Moldova, mai ales când vorbim despre situaţia din Transnistria sau Găgăuzia.

Subiectul unirii provoacă instabilitate. Relaţia dintre R. Moldova şi România trebuie să fie pragmatică. Când doar se vorbeşte de Unire, dar nimic nu se face din punct de vedere pragmatic, rămânem doar cu vorbele”, a încercat să explice preşedintele Parlamentului moldovean.

„Să fim în primul rând gazde primitoare… M-am săturat de limbajul dublu şi de atâta demagogie. Mai întâi să-i ajutăm pe fraţii noştri şi pe urmă să discutăm de Unire. Poate peste un an, doi, trei... Să facem viaţa cetăţenilor din R. Moldova mai bună şi pe urmă vom aborda acest subiect”, i-a venit în ajutor Dragnea.

Fostul vicepremier al României l-a asigurat pe Candu că PSD va sprijini Guvernul R. Moldova şi Partidul Democrat în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamna aceasta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor