Cameron susţine că Marea Britanie trebuie să rămână în UE, respingând opiniile scepticilor
alte articole
Premierul britanic David Cameron s-a legat joi de criticii din propriul partid conservator, spunând că ar fi greşit ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, potrivit unui raport Reuters.
Unele persoane mai pesimiste "susţin că nu există nici o perspectivă de reformare a Uniunii Europene, şi că pur si simplu trebuie să pleci. Eu cred că ei se înşeală ... Eu cred că este posibil să se schimbe şi să se reformeze această organizaţie", a declarat Cameron la o conferinţă despre investiţii.
Cameron a fost supus săptămâna aceasta unei presiuni reînnoite din partea scepticilor privind UE, când fostul ministru de finanţe Nigel Lawson a declarat că planul primului ministru de a renegocia angajamentele Marii Britanii cu UE înainte de un referendumul planificat în 2017 este sortit eşecului şi că ţara ar trebui să părăsească blocul.
Cameron s-a folosit de discursul său de joi pentru a sublinia hotărârea sa de a continua reducerea deficitului bugetar al Marii Britanii la un "ritm practic şi regulat" şi de a ajuta la producerea unor noi acorduri comerciale între UE, Statele Unite şi Canada.
El a mai spus că va continua să apere industria serviciilor financiare din Marea Britanie împotriva unor măsuri europene, cum ar fi o taxă planificată pe tranzacţiile financiare, care a fost aprobată de majoritatea ţărilor din zona euro şi ar afecta Londra.