Călin Georgescu: "Am primit invitaţie la inaugurarea lui Trump şi am refuzat. A venit momentul să nu mai stăm în genunchi în faţa nimănui"
Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu a susţinut luni, la Realitatea Plus, că a primit invitaţie să meargă la inaugurarea mandatului de preşedinte al lui Donald Trump, la Washington, însă a refuzat.
Întrebat de Anca Alexandrescu dacă va merge la evenimentul de inaugurare, Georgescu a răspuns:
"Nu, am primit invitaţie şi am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate şi onoare. Nu te duci altcumva. Eu vă spun care este poziţia mea: Poziţia mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în faţa nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în faţa lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este părintele naţiunii române, nu Rothschild şi nici Soros. Să ne înţelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut şi ceea ce cred cu toată fiinţa mea, şi ceea ce crede şi poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă", a pretins Georgescu.
Întrebat dacă televiziunilor le este frică de el şi George Simion, Călin Georgescu a răspuns: "Nu ştiu nimic de George Simion, dar ştiu de mine. Evident că le este frică, pentru că este exact demonstraţia inversă. Poporul român prin credinţa uriaşă are curaj. Frica este lipsa lui Dumnezeu, şi asta ei nu înţeleg. Ei nu înţeleg ce a câştigat poporul român, că nu au cum să înţeleagă. Cred că i-am supraestimat. Asta am constatat în ultima săptămână. Nu este aşa, vă rog să mă credeţi. Sunt alte interese de alt gen şi care nu au de-a face cu dialogul pe care noi îl avem astăzi în faţa poporului român."
Interesant este Călin Georgescu se declara, pe 4 decembrie drept ultra-pro-Trump şi susţinea că îi va cere presonal ajutorul preşedintelui SUA.
„Sunt ultra-pro-Trump. Gândesc în acelaşi spirit, stil pragmatic şi voi fi întotdeauna în această poziţie..Voi fi un preşedinte ultra-activ. În plus de asta… vrea cineva să fie consum de droguri în România? Se doreşte aşa ceva? Eu nu cred. O să-i cer personal preşedintelui Trump să fim sprijiniţi, pentru că au expertiză masivă în acest lucru, pentru a opri acest flagel/ În politica externă noi trebuie să privim, şi eu personal 100%, strict cu cel mai important partener pe care îl avem este America, pentru că prin America putem negocia la rândul nostru, inclusiv Uniunea Europeană." declara Georgescu la emisiunea lui Marius Tucă.