Cade Guvernul? Dragnea i-ar fi cerut (de trei ori) demisia lui Grindeanu [surse]
alte articole
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu membri din cadrul Guvernului la sediul partidului din Băneasa, au dezvăluit, pentru News.ro, surse oficiale.
Astfel, în cadrul discuţiilor care au avut loc la sediul PSD, luni seară, Dragnea i-ar fi reproşat lui Grindeanu întârzierile aplicării unor măsuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi i-ar fi cerut demisia, ameninţându-l că îi va retrage sprijinul politic.
Potrivit Antenei 3, premierul Sorin Grindeanu ar fi refuzat să-şi dea demisia din fruntea Guvernului. De atlfel, nici măcar nu ar fi prima dată când Dragnea se loveşte de un refuz din partea celui pe care chiar el l-a ales să fie premier al României.
Jurnaliştii de la HotNews.ro susţin că Dragnea i-a cerut personal demisia lui Grindeanu sâmbătă seara, luni seară, precum şi în cursul zilei de marţi, însă premierul l-a refuzat de fiecare dată.
Urmează să vedem care va fi strategia liderului PSD după Comitetul Executiv Naţional, în cadrul căruia va fi prezentată evaluarea Guvernului Grindeanu.
Vom vedea oare o moţiune de cenzură depusă de PSD împotriva propriului Guvern, instalat cu doar jumătate de an în urmă?