Cad capete la CFR. Directorii anchetaţi de DNA au fost suspendaţi din funcţii

.
. (ro.wikipedia.org)

Teodor Gavriş, directorul de Tracţiune din CFR Călători, şi Laurenţiu Seceleanu, directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate (SRCF) Galaţi, ambii arestaţi la domiciliu, au fost suspendaţi vineri din funcţie ca urmare a implicării lor în dosarul de corupţie în activităţi de transport feroviar care a zguduit recent CFR.

"Conducerea CFR Călători a dispus revocarea din funcţie şi suspendarea din activitate a Directorului de Tracţiune - Teodor Gavriş. Această măsură a fost luată ca urmare a implicării acestuia de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar penal privind comiterea unor infracţiuni legate de activitatea desfăşurată în cadrul companiei", reiese dintr-un comunicat CFR Călători remis Mediafax.

Totodată, CFR Călători afirma că a pus la dispoziţia procurorilor anticorupţie documentele solicitate şi va colabora în continuare cu toate instituţiile statului cu atribuţii în instrumentarea acestui dosar. Mai mult decât atât, directoratul CFR Călători a demarat un control tematic la nivelul mai multor subunităţi ale companiei.

La rândul său, compania CFR a informat că Laurenţiu Seceleanu a fost suspendat din funcţia de director al SRCF Galaţi. "Măsura a fost luată în urma deciziei de arest la domiciliu a Tribunalului Cluj în Dosarul nr. 5651/117/2014 din 30 octombrie 2014", a transmis compania.

Ca urmare a deschiderii acestui dosar penal, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a trimis Corpul de Control al ministerului să efectueze un control tematic la CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA. Controlul vizează respectarea legalităţii privind încheierea şi derularea contractelor de achiziţie a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii a materialului rulant, încheiate de cele trei companii feroviare din 2012 până în prezent.

Tribunalul Cluj a decis, în cursul nopţii de miercuri spre joi, arestarea la domiciliu a lui Gavriş şi Seceleanu, precum şi a omului de afaceri Călin Mitică, care controlează SC Remarul 16 Februarie şi SC Transferoviar Grup, a directorului general al Transferoviar Grup, Kinga Mădărăşan, a directorului de infrastructură SC Transferoviar Grup SA, Ştefan Adriian, a directorului Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuţ, şi a directorului general SC Remarul 16 Februarie SA, Dumitru Bărbăcuţi.

Procurorii DNA îl acuză pe Călin Mitică de constituire de grup infracţional organizat şi de mai multe infracţiuni de dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă, la dare de mită şi la spălare de bani, majoritatea în formă continuată, şi pe Teodor Gavriş de luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani, toate în formă continuată.

"Inculpatul Călin Mitică ar fi coordonat un grup infracţional organizat, pe care l-a constituit împreună cu inculpaţii Mădărăşan Kinga şi Ştefan Adriian, pentru a acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi a unor infracţiuni asimilate acestora. Scopul vizat a fost acela al coruperii unor funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul unor structuri subordonate CNCF CFR SA, din cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA şi din cadrul Societăţii Naţionale a Sării SALROM SA, pentru procurarea unor avantaje economice ilegale (obţinerea atribuirii unor contracte de lucrări şi servicii, pe criterii clientelare, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică), în favoarea SC REMARUL 16 FEBRUARIE SA şi SC TRANSFEROVIAR GRUP SA (societăţii comerciale controlate de Călin Mitică)", reiese din comunicatul DNA.

Procurorii susţin că grupul infracţional ar fi fost sprijinit sistematic de inculpatul Georgel Mihuţ, directorul Salinei Ocna Dej. Acesta ar fi furnizat în mod repetat informaţii din interiorul Societăţii Naţionale a Sării SALROM SA, a indicat care sunt funcţionarii din conducerea SALROM SA care trebuie corupţi, pentru obţinerea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SA a unor lucrări şi servicii punctuale.

Totodată, acesta ar fi acţionat pentru influenţarea conducătorilor SALROM SA, în vederea favorizării ilegale a intereselor SC TRANSFEROVIAR GRUP SA, a intermediat contactele dintre aceşti conducători şi membrii grupului infracţional organizat, a avertizat reprezentanţii SC TRANSFEROVIAR GRUP SA cu privire la funcţionarii SALROM SA percepuţi ca fiind ostili intereselor operatorului economic privat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne