Bursa de la Bucureşti a închis indecis şedinţa de vineri, au crescut BET-C, BET-NG şi ROTX
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis incert şedinţa de tranzacţionare de vineri, trei indici consemnând creşteri cuprinse între 0,03% (BET-C şi ROTX) şi 0,62% (BET-NG), iar alţi patru scăderi cu între 0,06% (BET-FI) şi 0,22% (BET).
Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 11,56 milioane lei (2,56 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 8,55 milioane lei, cotaţia lor stagnând la 0,5410 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,22%, până la 4.936,41 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK a coborât cu 0,10%, la 1.015,43 puncte.
Indicele compozit BET-C a câştigat 0,03%, ajungând la 2.673,92 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra un declin de 0,06%, până la 24.282,90 puncte.
Indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 0,62%, ajungând la 591,44 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,21%, la 465,29 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,03%, la 9.641,36 puncte.