Bugetul pe 2015 va fi votat în Parlament înainte ca noul preşedinte să depună jurământul
alte articole
Bugetul pe 2015 va fi votat duminică, 21 decembrie, cu doar două ore înainte ca preşedintele ales, Klaus Iohannis, să depună jurământul în Parlament.
Şedinţa plenului comun de depunere a jurământului de către Klaus Iohannis este programată pentru ora 12 în timp ce votarea bugetului, tot în şedinţa de plen, începe la ora zece, potrivit declaraţiei secretarului Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.
Reamintim că vineri, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat anexele proiectului bugetului de stat pe anul 2015, acestea fiind adoptate în forma propusă de Comisiile de buget finanţe.
Potrivit Hotnews, Parlamentul a adoptat doar amendamentele admise de Comisiile de buget-finanţe. Amendamentele respinse, deşi unele au fost susţinute în plen de iniţiatori, nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobate.
Plenul Parlamentului a votat vineri, pe articole, şi textul proiectului legii bugetului de stat pe anul 2015. Majoritatea articolelor au fost adoptate în forma propusă de Guvern, relatează sursa citată. Cea mai importantă modificare făcută, la solicitarea Comisiilor de buget-finanţe, vizează introducerea în proiectul bugetului de stat pentru anul 2015 a unui nou articol, care reglementează sistemul de echilibrare a bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
Bugetul pe anul viitor este puternic criticat atât de opoziţie cât şi de Consiliul Fiscal, care opinează că Guvernul se bazează pe încasări la buget supraestimate şi pe cheltuieli mai mici decât pot fi acestea în realitate, în timp ce rata de absorbţie a fondurilor europene prognozată pe 2015 este nejustificat de optimistă.