Budapesta: Noi proteste împotriva “legii sclaviei” şi a creării tribunalelor controlate de guvern

Premierul ungar Viktor Orban (Frederick Florian/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
14.12.2018

Aproximativ 3.000 de manifestanţi furioşi au ieşit joi pe străzile Budapestei pentru a protesta împotriva unor legi adoptate cu o zi în urmă în cadrul unei sesiuni parlamentare agitate, potrivit Deutsche Welle.

Mulţi manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului, în timp ce alţii au blocat străzi şi poduri în oraş. Manifestanţii au scandat mesaje precum “Fidesz este corupt” sau “Orban du-te la naiba”, făcând referire la premierul Viktor Orban şi partidul său de dreapta Fidesz.

Manifestanţii sunt furioşi din cauza adoptării unei noi legi a muncii care va permite angajatorilor să le ceară angajaţilor să presteze anual până la 400 de ore suplimentare, faţă de cele 250 prevăzute în prezent. Manifestanţii şi criticii guvernului numesc această măsură drept “legea sclaviei”.

De asemenea, unii manifestanţi au denunţat de asemenea decizia guvernului de a crea noi tribunale administrative care vor fi conduse de guvern şi vor avea sarcina de a superviza alegerile şi alte proceduri guvernamentale sensibile.

La manifestaţiile de joi au participat şi numeroşi studenţi, care au declarat că protestau împotriva alungării din Ungaria a Universităţii Europene Centrale, care a fost înfiinţată de miliardarul George Soros, pe care Orban îl vede ca un duşman al ţării sale.

Deşi guvernul a respins acuzaţiile că noile tribunale vor duce la interferenţă politică în sistemul judiciar al Ungariei, criticii nu s-au lăsat convinşi. De când a preluat puterea în 2010, Orban a fost acuzat că a depus în mod constant eforturi pentru a submina statul de drept în Ungaria.

Orban şi Fidesz au reuşit să menţină o majoritate de două treimi în Parlamentul ungar prin preluarea controlului asupra mass mediei şi prin aplicarea unor modificări la sistemul electoral al ţării, precizează Deutsche Welle.

Parlamentul European este nemulţumit de faptul că guvernul Orban ignoră reglementările UE cu privire la democraţie, drepturi civile şi corupţie, astfel încât a declanşat în luna septembrie proceduri de sancţionare a Ungariei.

Totuşi, Orban se bazează pe sprijinul aliaţilor din UE, precum Polonia, care se confruntă de asemenea cu critici similare din partea Bruxelles-ului, pentru a proteja Ungaria de potenţiale penalităţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor