Bucureşti: Noaptea cărţilor deschise. Ce îi aşteaptă pe cei pasionaţi de citit
alte articole
Persoanele pasionate de citit sunt invitate pe 23 aprilie, în centrul istoric al Capitalei, pentru a lua parte la Noaptea cărţilor deschise. Organizatorii vor pune la dispoziţia trecătorilor mii de volume deschise, aşezate de-a lungul străzii Lipscani, de la intersecţia cu strada Smardan până la Calea Victoriei. Evenimentul, organizat de Ziua Mondială a Cărţii, va începe la ora 18 şi va continua până târziu în noapte.
Trecătorii vor fi invitaţi să-şi aleagă una sau mai multe cărţi dintre cele peste 3.000 de volume puse la dispoziţie de Editura Litera.
În afară de Ziua Mondială a Cărţii, pe 23 aprilie se mai marchează şi alte evenimente importante pentru literatura universală. Pe 23 aprilie 1616, au murit celebrii scriitori Miguel de Cervantes şi William Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în ani diferiţi, s-au născut ori au decedat scriitori cunoscuţi, cum ar fi Maurice Druon, Vladimir Nabokov şi Josep Pla.
Congresul General UNESCO a declarat, în 1995, că în fiecare an se va sărbători, pe 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărţii. În acest fel, UNESCO doreşte să aducă un tribut tuturor scriitorilor şi să-i încurajeze pe toţi cititorii şi mai ales pe tineri, să redescopere plăcerea lecturii.