Bucureşti: Incendiu la Arhivele Naţionale
alte articole
Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă la sediul Arhivelor Naţionale din Capitală, mai întâi într-un birou , apoi fumul gros a cuprins întreaga clădire. Autorităţile au precizat că nu există victime. Zeci de pompieri s-au deplasat la faţa locului pentru ca flăcările să nu se extindă. După aproape o oră de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins.
"La nivelul etajului 2, ieşea fum puternic dintr-o încăpere. A fost identificat un birou care ardea, cu propagare la alte elemente. S-a degajat o cantitate semnificativă de fum, dar nu au fost probleme de extindere a incendiului. Singura problemă a fost fumul foarte dens", a precizat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti.
Totodată, el a declarat că nu există victime sau persoane intoxicate.