Bucureşti: Cea mai mare expoziţie de dinozauri în mărime naturală din Europa
alte articole
Cea mai mare expoziţie de dinozauri în mărime naturală din Europa va fi prezentată, în perioada 11-15 iulie, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4. De la ora 16, copiii şi părinţii sunt aşteptaţi la inedita expoziţie, care readuce în atenţie o lume demult dispărută, informează un comunicat al Primăriei Sectorului 4.
La expoziţie vor fi prezentaţi dinozauri robotizaţi, care reproduc fidel înfăţişarea acestor reptile, prădători înfricoşători sau creaturi gigantice vegetariene, ce au trăit cu sute de milioane de ani în urmă.
Treizeci şi două dintre exponate sunt statice şi reproduc în mărime XXL specii de animale preistorice, iar alte şase sunt robotizate şi realizate în mărime naturală. Acestea vor scoate sunete specifice şi se vor „mişca”, pentru ca experienţa să fie una cât mai aproape de realitate.
Pe lângă întâlnirea cu personajele lor favorite din pelicula Jurassic Park, micuţilor li se va oferi posibilitatea de a călări un Tyrannosaurus Rex, ce măsoară 30 de metri. Vizitatorii vor primi informaţii despre istoria dinozaurilor.
Pentru că este organizată ca o expoziţie itinerantă de tip labirint, accesul se va face în grupuri mici, însoţite de ghizi special pregătiţi pentru a oferi informaţii interesante şi documentate despre uriaşele reptile care au stăpânit Pământul acum sute de milioane de ani.
Pentru a oferi cât mai multor vizitatori şansa de a admira exponatele, sâmbătă, 14 iulie, şi duminică, 15 iulie, accesul va fi permis în intervalul orar 11.00 – 21.30.
Preţul biletelor este de 25 lei pentru adulţi, iar, pentru copii, de 20 lei.