BRD a obţinut un profit net de 10 milioane lei în primele nouă luni, provizioanele au crescut cu 58%

BRD - Groupe Societe Generale (JEAN AYISSI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
06.11.2012

BRD - Groupe Societe Generale a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 10 milioane lei, în condiţiile în care provizioanele au crescut cu 58%, la 1,16 miliarde lei, mai ales pe fondul scăderii valorii garanţiilor asociate creditelor neperformante.

"Trimestrul al treilea al anului 2012 a confirmat tendinţa pozitivă în activitatea de creditare constatată la sfârşitul primului semestru, cu o creştere importantă a portofoliului de credite (+8,1%) faţă de 30 septembrie 2011, superioară ritmului de creştere la nivelul sectorului bancar (+5%), care a generat o creştere a cotei de piaţă până la 14,7% la 30 septembrie 2012", se arată într-un comunicat transmis marţi de BRD.

La sfârşitul lunii septembrie, valoarea totală a creditelor brute acordate de BRD a ajuns la 36,25 miliarde lei. "Performanţa a fost impulsionată de creditele acordate clientelei de persoane juridice, în special marilor corporaţii, şi de campaniile comerciale destinate promovării vânzărilor de credite imobiliare (în special prin programul „Prima Casă”) şi de credite de consum", se mai spune în comunicat.

Valoarea depozitelor clientelei a fost, la sfârşitul trimestrului al treilea, de 31,66 miliarde lei, mai mare cu 5,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011 şi cu 4,5% faţă de 31 decembrie 2011. Venitul net bancar a scăzut, la sfârşitul trimestrului al treilea, cu aproximativ 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.

"Principala cauză a scăderii a venitului net bancar este reducerea marjei nete de dobândă (-9%) faţă de primele nouă luni din 2011, deşi aceasta a intrat pe un trend ascendent în trimestrul trei al acestui an, înregistrând o creştere semnificativă (+13%) faţă de nivelul înregistrat în trimestrul 2 al anului 2012", se mai arată în comunicat.

Totodată, veniturile din comisioane pentru servicii şi dobânzi au continuat să îşi dovedească rezilienţa, rămânând stabile comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. Cheltuielile operaţionale au fost reduse cu 4% în primele nouă luni ale anului 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. De asemenea, coeficientul de exploatare a fost, la sfârşitul primelor nouă luni ale anului 2012, de 46,1%.

BRD – Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a patra capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor