Brăila: Poliţist sub control judiciar. A luat 1.000 euro de la o persoană cercetată

(photos.com)
Flori Mladin
05.06.2014

Un poliţist de la Investigaţii Criminale din Poliţia Brăila este cercetat, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă. Acesta este acuzat că a luat 1.000 de euro de la o persoană care a furat o maşină, în schimbul intervenţiei sale în soluţionarea favorabilă a dosarului.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Eftinică Stănică - Iulian, inspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila – Poliţia municipiului Brăila – Biroul de Investigaţii Criminale, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă”, a transmis DNA joi într-un comunicat.

Procurorii susţin că în ziua de 26.02.2014, Eftinică Stănică – Iulian a pretins de la un martor denunţător suma de 1.000 euro, iar în ziua de 28.02.2014 a primit de la acesta suma de 500 lei, pentru a interveni la un alt poliţist în soluţionarea favorabilă a dosarului penal al martorului denunţător privind furtul unui autovehicul.

Pe perioada în care este sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte, printre altele, următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să nu se apropie de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

În cazul în care nu sunt respectate condiţiile controlului judiciar, această măsură poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor