BOR, noi reguli pentru preoţi în an electoral: Li se interzice să candideze, cu unele excepţii. Înscrierea în partide, interzisă

(Facebook/BisericaOrtodoxaRomana)
Andrei Popescu
11.03.2024

Preoţii vor avea obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic, în timp ce opţiunea lor politică va fi exprimată doar prin votul personal secret, se arată într-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, Sfântul Sinod a decis că arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membrii ai unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic,să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale în calitate de susţinători sau să ocupe funcţii de demnitari/înalt funcţionari publici la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

Totuşi, Biserica Română permite ca preoţii şi diaconii să candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi consilier judeţean în România, în anumite condiţii.

Comunicatul Sfântului Sinod

În perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative şi prezidenţiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la poziţiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008, 25 februarie 2016 şi 21 iulie 2020, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, hotărăşte:

1. În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele duhovniceşti care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morală creştină ortodoxă. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică, faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.

2. Menţine hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericală se numără şi aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:

a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizaţii care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare sau locale;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susţinător (oare);
e) să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

3. Clericul sau monahul, care se implică în politică vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („...nu mă voi îndeletnici cu activităţi potrivnice chemării preoţeşti şi nu mă voi face părtaş la lucrări şi adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) şi va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

4. Aplicând principiul iconomiei (pogorământ, dispensă), în vederea împlinirii misiunii pastoral-sociale la care sunt chemaţi în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuşi ca preoţii şi diaconii să candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi consilier judeţean în România, în următoarele condiţii:

a) lipsa unor candidaţi laici ortodocşi, bine pregătiţi, capabili să reprezinte eficient comunităţile din care provin şi în a căror componenţă intră credincioşi ortodocşi;
b) încălcarea neutralităţii politice sau susţinerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenţii altor culte sau organizaţii religioase;
c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituţia Bisericii şi valorile morale creştine ale societăţii sau candidarea respectivelor persoane ca independenţi.

5. Preoţii şi diaconii nu pot candida la alegerile locale fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor. Aceasta va fi acordată în urma analizei solicitărilor, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial şi numai acelor clerici consideraţi capabili să promoveze interesele comunităţii în consiliile locale şi în consiliile judeţene. Dacă, însă, se dovedeşte că preotul sau diaconul nu corespunde cerinţelor mandatului încredinţat, de a lucra şi a apăra interesele comunităţii locale, atunci i se va retrage aprobarea.

6. Preoţii şi diaconii, care au obţinut aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul judeţean, vor fi suspendaţi de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat slujirii şi demnităţii preoţeşti, vor respecta legislaţia în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcaşurile de cult.

7. Sfântul Sinod reaminteşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.

8. Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susţinerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toţi cetăţenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui ţării şi promovarea valorilor creştine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaţilor la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale din acest an, recomandă credincioşilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:

I. manifestarea credinţei în Dumnezeu şi a responsabilităţii faţă de comunitate;
II. apărarea libertăţii religioase şi susţinerea activităţilor spirituale şi sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umană şi promovarea culturii vieţii: promovarea familiei tradiţionale, fireşti, formată din bărbat şi femeie, menită să conceapă alte vieţi; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educaţii naţionale integrale, care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morală şi spirituală;
V. apărarea şi promovarea sănătăţii fizice, psihice şi morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică şi creşterea demografică a României;
VII. apărarea şi promovarea patrimoniului cultural şi spiritual naţional;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului şi dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilităţii pentru generaţiile prezente şi viitoare;
IX. sprijinirea comunităţilor de români din jurul graniţelor şi a diasporei române, precum şi promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea şi promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern şi intern.

9. Desigur, aceste criterii pot fi completate cu alte criterii utile pentru orientarea alegătorilor spre un vot corect, responsabil şi folositor ţării.

Îndreptarul a fost aprobat prin hotărârea sinodală nr. 1731 din 29 februarie 2024

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor