Bolojan: Alianţa PNL-USR pentru alegeri, fezabilă. Nu mai putem merge pe fragmentări, pulverizări

Preşedintele PNL Ilie Bolojan a opinat, vineri, la Digi24, că o alianţă între PNL şi USR în perspectiva alegerilor parlamentare din 2028 este un proiect fezabil.
"Cu siguranţă, o astfel de idee merită analizată cât se poate de serios şi, din punctul meu de vedere, este fezabilă dacă toate datele arată că aceasta este o opţiune serioasă. Nu mai putem merge pe fragmentări, nu mai putem merge pe pulverizări, avem nişte realităţi politice pe care nu le putem nega, avem un vot antisistem puternic şi, fără o alternativă serioasă la ceea ce se întâmplă, n-am făcut nimic", a declarat Ilie Bolojan, citat de Agerpres.
Şeful PNL a explica că deja între cele două formaţiuni există un mecanism de colaborare parlamentară astfel încât forţa de negociere este mult mai mare pentru că anumite proiecte să treacă, iar acest lucru va continua şi se va consolida.
Întrebat despre poziţiile diferite afirmate de cele două partide cu privire la votul de învestire a Guvernului Niculescu, liderul PNL a replicat:
"Ştim fiecare care sunt poziţionările. Ştim responsabilitatea pe care o are PNL prin persoana premierului, suplimentară pentru România, legat de situaţia în care suntem şi înţelegem raţiunile pentru care fiecare face aceste decizii. Ceea ce este important pentru, v-am spus, pentru românii care vor o ţară modernă, vor o ţară prosperă, pentru românii care înţeleg că aceste lucruri nu pot să vină decât prin muncă, prin mai multă disciplină, prin seriozitate, prin competitivitate, prin performanţă, prin meritocraţie, prin eliminarea risipei, trebuie să le oferim o alternativă. Şi în perioada următoare, PNL, alături de USR, alături de alte partide, consider că trebuie să lucreze serios la crearea unui astfel de pol de modernizare, în aşa fel încât să oferim o alternativă serioasă."