Bogaţii lumii preferă rezidenţa în Marea Britanie, Franţa şi Elveţia

(photos.com)
Tatiana Chiriac
01.04.2012

City Private Bank a comandat un studiu printre bogaţii lumii pentru a identifica criteriile care stau la baza alegerii unui oraş al lumii ca reşedinţă pentru cei cu venituri foarte mari. Stabilitatea, transparenţa afacerilor şi sistemele de educaţie sunt triunghiul de aur pentru casele celor cu bani.

Siguranţa personală (63% dintre intervievaţi) reprezintă un criteriu mai important decât deschiderea economică (60% dintre intervievaţi) în alegerea oraşului de rezidenţă de către persoanele cu disponibilităţi financiare semnificative. De aceea, bogaţii lumii preferă Marea Britanie, Franţa şi Elveţia.

Persoanele care au intrat recent în categoria celor cu disponibilităţi financiare semnificative din economiile emergente cu cea mai accelerată creştere consideră că stabilitatea, transparenţa afacerilor şi sistemele de educaţie sunt cei mai importanţi factori într-un oraş de importanţă globală; preţurile spaţiilor rezidenţiale de lux aflate în oraşele care îndeplinesc această formulă magică au fost sprijinite de un interes crescut, informează capital.ro.

"Persoanele şi familiile bogate, în special cele ce provin din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, au devenit extraordinar de globale. Mulţi caută statul de drept şi stabilitatea, care fac din Marea Britanie o destinaţie de top pentru investiţii. Având în vedere că engleza este a doua cea mai populară limbă, iar lira sterlină este o monedă relativ slabă, bogaţii cu perspective globale s-au orientat cu încredere către Londra şi către conservarea averii pe care o permite aceasta”, spune Luigi Pigorini, CEO al Citi Private Bank Europa, comentarii Orientul Mijlociu şi Africa.

De aceea, în Europa, în ciuda recesiunii continentale de pe parcursul anului trecut, punctele principale de atracţie de pe piaţa imobiliară de lux au rămas în continuare de interes - opt din 10 cele mai scumpe locaţii aflate în topul Knight Frank Prime Internaţional Residential Index (PIRI) sunt în Marea Britanie, Franţa sau Elveţia.

Proprietăţile de top reprezintă o parte importantă a portofoliilor – în 2011, la nivel mondial, s-a observat o creştere cu 19% a nivelului alocărilor către piaţa imobiliară; cele mai semnificative creşteri în popularitate în 2011 au fost identificate la nivelul obligaţiunilor ( 65%) şi al lichidităţilor (60%).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor