Boc: Fără acele măsuri din 2010, ajungeam să închidem România
alte articole
Fostul premier Emil Boc a criticat modul de guvernare al USL, despre care a apreciat că doar administrează ţara, şi a reamintit despre măsurile dure de austeritate care au fost luate în 2010 şi care au salvat România.
"Sunt lucruri pe care le-am trăit, le-am cunoscut, le cunosc şi sunt reci, dar adevărate. Fără acele măsuri din 2010, astăzi eram într-o situaţie mult mai dificilă decât alte ţări din UE, pentru că noi nu eram în zona euro, nu ne proteja nimeni şi, practic, ajungeam să închidem România, pentru că dobânzile de 7 - 10 la sută care erau pe piaţă pentru împrumuturile pe scurtă durată şi faptul că nimeni nu se mai uita cu ochi plini de încredere la România ne-a obligat să ne facem noi ordine acasă, după aceea să redevenim credibili. Actualul Guvern doar administrează, nu guvernează ţara, asta e realitatea", a declarat Boc.
Fostul premier a fost întrebat de jurnalişti cum comentează recentele declaraţii ale şefului statului care a apreciat actuala guvernare.
"Cred că în momentul când spui adevărul, el nu trebuie decât privit ca atare. Faptul că Guvernul Ponta n-a distrus ce am făcut noi, este un lucru pe care îl putem observa în cifrele de la Statistică. Faptul că nu ia măsuri noi, care să sprijine mediul de afaceri, este o realitate. De aceea am spus că actualul guvern administrează, dar nu guvernează ţara, are partea bună că nu a distrus ce am făcut, dar are partea proastă că nu aduce nicio măsură în plus pentru a susţine mediul de afaceri ci, dimpotrivă, îl ignoră", a menţionat Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit vineri guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta pentru faptul că România a reuşit să treacă de o perioadă foarte grea.
"Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile şi pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie", a afirmat Băsescu.
Guvernului Ungureanu i-a mulţumit pentru că "nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor", lucru valabil şi pentru Guvernul Ponta.