Boagiu: Am făcut economii importante din exproprieri şi contracte renegociate sau reziliate
alte articole
Fostul ministrul al Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat vineri că în mandatul său s-au făcut economii importante prin renegocierea contractelor pentru mai multe proiecte, prin schimbarea legii exproprierii şi s-au aplicat sancţiuni pentru întârzieri sau lucrări necorespunzătoare.
”Rezultatul schimbării legii exproprierii s-a văzut, fiind stabilit un sistem care le-au făcut de aproape 20 ori mai ieftine. Înainte de această lege, exproprierierile se făceau haotic şi expropriatul era plătit cu sacoşa”, a explicat fostul ministru la conferinţa de bilanţ.
Boagiu a adăugat că se estimase, înainte de aplicarea noii legi a exproprierii, un buget de 445 milioane lei pentru exproprieri, din care s-au cheltuit ulterior 24 milioane lei.
De asemenea, au fost date amenzi de 90 milioane euro pentru neîndeplinirea termenilor de finalizare a proiectelor şi calitatea necorespunzătoarea a lucrărilor pentru proiecte de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Pe partea de calea ferată, pentru constructorii care au avut întârzieri sau care au avut lucrări cu o calitate necorespunzătoare s-au aplicat amenzi de 65 milioane euro.
În acelaşi timp, s-au economisit 60 milioane euro în urma rezilierii contractului cu Colas pentru autostrada Cernavodă-Medgidia, la care se adăugă alte şase miliarde euro economii din renegocierea contractului cu Bechtel pentru autostrada Transilvaniei.