BNR plăteşte peste 2,39 mil. lei pentru închirierea de licenţe software pentru sisteme de operare
BNR va plăti 2,39 milioane lei, fără TVA, companiei Asseco SEE SRL pentru închirierea de licenţe software pentru sisteme de operare, suite de birotică şi dreptul de a utiliza cele mai recente versiuni ale acestor licenţe în sistem Microsoft Enterprise Subscription Agreement sau echivalent.
Închirierea se va face pe o perioadă de trei ani şi se va realiza "în conformitate cu cantităţile prezentate în lista din caietul de sarcini". Potrivit unui anunţ publicat pe e-licitaţie.ro, preţurile unitare pe fiecare produs software ramân fixe pe întreaga perioadă a acordului cadru.
Compania care a câştigat licitaţia va furniza sisteme de operare, pachete software de îmbunătăţire a sistemelor de operare, pachete software pentru editare de text şi pachete software de comunicaţii.
Contractul a fost atribuit în 27 iunie 2012 în urma unei licitaţii la care au participat trei ofertanţi.
Grupul Asseco SEE este, conform propriilor estimări, cel mai mare operator din Europa de Sud-Est din punct de vedere al veniturilor provenite din vânzările de software şi servicii.
În România, Asseco SEE funcţionează din anul 2007, fiind rezultatul unui proces de achiziţii şi fuziuni (Net Consulting, FIBa Software şi Probass) care s-a finalizat în anul 2010. Asseco SEE se numără printre cele mai importante companii IT din România ca furnizor de sisteme, soluţii şi servicii IT integrate şi dezvoltator de aplicaţii pentru domeniul financiar-bancar.