BNR: Moneda naţională s-a depreciat din nou faţă de euro, cursul urcând până la 4.4665 lei

Moneda naţională a revenit, miercuri, pe depreciere în faţa euro la referinţa Băncii Naţionale, cursul urcând cu 0.94 bani (0.21%), până la 4.4665 lei, chiar dacă în dimineaţa aceasta era cotat la 4.45 lei. Potrivit dealerilor, această scădere a leului a fost determinată în mare măsură de jucător din Londra, informează publicaţia Capital.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Ana Petrescu
29.08.2012

Moneda naţională a revenit, miercuri, pe depreciere în faţa euro la referinţa Băncii Naţionale a României (BNR), cursul urcând cu 0.94 bani (0.21%), până la 4.4665 lei, chiar dacă în dimineaţa aceasta era cotat la 4.45 lei. Potrivit dealerilor, această scădere a leului a fost determinată în mare măsură de jucător din Londra, informează publicaţia Capital.

Totodată, la referinţa BNR, cursul dolarului american a urcat cu 0.58 bani (0.16%), până la 3.5573 lei.

"Ceea ce vedem acum în piaţă este o închidere de poziţii ale investitorilor din Londra. În zilele de dinainte, BNR a vândut în disperare euro, de la 4,65 lei la 4,55 lei, şi de acolo au intrat şi străinii. Au zis să cumpere şi ei leul, crezând că situaţia politică s-a liniştit, fără a ştii cum stau lucrurile de fapt. Acum, şi-au închis poziţiile pe leu, ca şi pe alte monede din regiune, înainte de marea întâlnire de la Jackson Hole, când se aşteaptă ca Fed să anunţe QE3 (a treia rundă de relaxare cantativă). Dacă nu va fi aşa, atunci va fi măcel", a precizat un dealer.

În regiune, principalele monede se depreciau semnificativ pentru a doua zi consecutivă, cu 1.2% zlotul polonez şi forintul maghiar cu 0.9%, după ce marţi pierduseră tot atâta teren în faţa euro.

După ce cursul euro coborâse pe interbancar, marţi seara, până aproape de 4.45 lei şi părea a se fi stabilizat în acea zonă, în această dimineaţă euro sărise cu 1 ban, până la cotaţii de peste 4.46 lei.

BNR a anunţat marţi cea mai mică referinţă din ultimele 56 de zile, de 4.4571 lei, cursul euro continuând să scadă după aceasta până la 4.452-4.453 lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor