BNR, după consensul pe Codul Fiscal: "Este prea puţin din punct de vedere al macrostabilităţii"

Reprezentanţii BNR au opinat joi, după consensul atins de partide pe tema noului Cod Fiscal, că rezultatul la care s-a ajuns este prea puţin din punct de vedere al macrostabilităţii.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
20.08.2015

Reprezentanţii BNR au opinat joi, după consensul atins de partide pe tema noului Cod Fiscal, că rezultatul la care s-a ajuns este prea puţin din punct de vedere al macrostabilităţii.

"Salutăm faptul că s-a ţinut cont de poziţia Băncii Naţionale şi de obiectivul asumat cu partenerii internaţionali privind ţinta de deficit bugetar. Vrem să vedem şi impactul fiscal rezultat în urma acestor negocieri", au declarat pentru hotnews oficiali ai Băncii Centrale, adăugând că rezultatul la care s-a ajuns este prea puţin din punct de vedere al macrostabilităţii.

"Problemele rămân aceleaşi", a susţinut consilierul Guvernatorului, Lucian Croitoru, precizând că, atunci când ai asemenea creşteri cu cheltuielile salariale, o reducere cu un punct procentual a scăderii TVA nu are cum să le suplinească: "Efectele vor fi aceleaşi: o reducere a credibilităţii, probleme cu costul datoriei, iar politica monetară va avea de suferit. Într-un cuvânt, această relaxare e prea masivă şi prea devreme", a opinat oficialul BNR.

Reamintim că joi, în urma discuţiilor tehnice pe tema noului Cod Fiscal, PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE au ajuns joi la un consens asupra reducerii TVA la 20%. De asemenea, partidele au convenit asupra eliminării taxei de stâlp din 2016 şi asupra eliminării supra-accizei la carburant, începând cu 2017.

"Am avut discuţii pe Cod Fiscal, s-a ajuns la luarea a două măsuri: TVA redus la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi eliminarea supra-accizei de la 1 ianuarie 2017", a declarat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, citat de Realitatea.net.

Teodorovici a mai precizat că, în urma reducerii treptate a TVA şi a eliminării supraaccizei la carburanţi abia din 2017, deficitul bugetar va scădea la aproximativ 2%.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor