BNM nu se grăbeşte să încaseze prejudiciile de la companiile lui Şor
alte articole
Banca de Economii a Republicii Moldova (BEM) încă nu a acţionat în instanţă de judecată companiile ”grupului Şor”- Caritas Group, Voximar-Com, Provolirom SRL şi Dracard SRL care, potrivit primului raport Kroll, au primit în noiembrie 2014, de la BEM credite în valoare de 5 miliarde de lei. Potrivit newsmaker.md, termenul de prescripţie pentru recuperarea datoriilor ar expira în trei săptămâni.
În context, fostul ministru al Finanţelor şi actual expert la Transparency International Moldova, Veaceslav Negruţă menţionează că aceasta ar fi dovada concludentă de ce recuperarea "miliardelor furate" încă nu a început şi cine sunt aceia care împiedică investigaţiile şi recuperările în baza raportului Kroll şi de ce autorităţile de la Chişinău sunt interesate să pună toate fraudele bancare (laundromat, creditare neperformantă şi furtul miliardelor) într-o singură oală.
”BEM, ca şi alte două foste bănci, nu are conducere, dar are administrator al procedurii de lichidare care e angajatul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Şi de ce oare autorităţile au atâta grijă ca raportul Kroll 2 să nu apară înainte de octombrie?”, a adăugat expertul.
În opinia activistului civic Valeriu Paşa, circumstanţele relatate ar duce spre un mega-scandal şi o demisie obligatorie cu punere sub învinuire penală a guvernatorului BNM.
De menţionat că lichidatorul BEM, Grigorii Olaru a declarat pentru newsmaker.md că ar fi iniţiat toate procedurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor. Totuşi acesta a refuzat să precizeze dacă în acest sens a fost intentat un proces civil în instanţă de judecată precizând că BNM ar deţine mai multe informaţii, întrucât deţine competenţa autorităţii de reglementare.
Notabil este faptul că la 21 iunie, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi şase luni închisoare pentru înşelăciune, abuz de încredere şi spălare de bani. Judecătoria Buiucani a recalificat o parte din acţiunile inculpatului din "fraudă în proporţii deosebit de mari" (articolul 190) care prevede sancţiune de la 8 la 15 ani de închisoare în "cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere" (articolul 196 Cod penal al RM) care prevede pedeapsă mai blândă - amendă de la 67500 la 117500 lei MD sau cu închisoare de până la trei ani.
Mai mult, instanţa nu a încasat de la Şor suma prejudiciilor cauzate BEM lăsând ca litigiul să fie examinat separat în ordinea procedurii civile. Acesta se află în libertate până la pronunţarea deciziei Curţii de Apel.