Uniunea Europeană intenţionează să sancţioneze criptomoneda creată de oligarhul fugar Ilan Şor şi Promsviazbank [Bloomberg]

Ilan Şor, criptomoneda A7A5 (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
07.10.2025
Ilan Şor, criptomoneda A7A5 (Ziarul de Gardă)
Maria Maevschi
07.10.2025

Uniunea Europeană intenţionează să impună sancţiuni împotriva criptomonedei A7A5, creată de oligarhul fugar Ilan Şor şi de Promsviazbank din Federaţia Rusă, în scopul de a ocoli sancţiunile internaţionale împotriva Rusiei, scrie Bloomberg, citat de Ziarul de Gardă.

A7A5 este o criptomoneda creată de Ilan Şor, susţinută de depozite în ruble la Promsviazbank, o instituţie financiară de stat rusă înfiinţată în special pentru necesităţile Ministerului rus al Apărării, care finanţează războiul dus de Rusia în Ucraina.

Criptomoneda lui Şor este legată de bursa de criptomonede kârgâză Grinex, pe care Trezoreria SUA o consideră succesoarea bursei ruseşti de criptomonede Garantex, sancţionată de Statele Unite în 2022, scrie sursa citată.

Bloomberg a remarcat că Uniunea Europeană intenţionează să interzică organizaţiilor din blocul comunitar orice tranzacţii care implică A7A5.

În plus, oficialii europeni doresc să urmărească penal mai multe bănci din Federaţia Rusă, Bielorusia şi ţările din Asia Centrală, suspectate că facilitează tranzacţii financiare legate de criptomoneda penalului Şor.

Sancţiunile vor necesita aprobarea tuturor celor 27 de state membre pentru a intra în vigoare. Proiectul este încă în discuţie şi poate fi modificat, notează sursa citată.

Pe 15 august, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite (OFAC) a extins lista sancţiunilor impuse în legătură cu invazia rusă pe scară largă în Ucraina.

Registrul actualizat include bursele de criptomonede Garantex Europe OU şi Grinex, precum şi mai multe companii afiliate, printre care Old Vector, înregistrată în Kârgâzstan, emitentul monedei stabile A7A5.

OFAC consideră că acestea au fost implicate în spălarea de bani, furnizarea de servicii pentru infractori cibernetici şi eludarea sancţiunilor impuse anterior. Potrivit Kloop, acestea sunt legate de fugarul penal Ilan Şor.

„Aşa-numitul grup A7A5 sunt nişte companii prin intermediul cărora Şor face spălare de bani şi ajută diferite entităţi din Rusia să scape de urmările sancţiunilor. Faptul că Şor se află în această listă arată ce rol important joacă acesta în a ajuta armata rusă să procure diferite echipamente interzise din întreaga lume. Deci ajută Rusia nu doar în războiul său hibrid împotriva Republicii Moldova, dar şi în războiul fierbinte împotriva Ucrainei”, a specificat Comunitatea WatchDog.

În aprilie 2025, Uniunea Europeană a prelungit cu încă un an sancţiunile împotriva oligarhului fugar Ilan Şor, precum şi a asociaţilor acestuia, şi a respins scrisorile prin care mai mulţi dintre ei au cerut ridicarea sancţiunilor.

UE susţine că acţiunile fugarului Ilan Şor au fost îndreptate „spre subminarea democraţiei în Republica Moldova” şi au inclus „oferirea ilegală de fonduri pentru a sprijini activitatea politică pro-Kremlin”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor