Preşedintele Traian Băsescu are posibilitatea legală ca, după finalizarea mandatului, să se întoarcă în PDL, şi ulterior chiar în organismul de conducere al noului PNL, fapt care a stârnit discuţii şi reacţii negative în rândul unor membri ai formaţiunii. Preşedinţele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la finalul Colegiului Director al partidului, că nu crede într-o astfel de revenire.
"Uneori şi oamenii maturi mai spun lucruri trăznite. Am discutat cu un coleg de-al meu lucrurile acestea şi ieri la Galaţi. Evident, în Statutele, şi cel vechi al PDL şi cel vechi al PNL şi cel de acum, există această prevedere statutară, cred că este la toate partidele politice din România, că preşedinţii în funcţie dacă sunt membri de partid pot reveni în conducerea partidului. Nu va fi cazul domnului preşedinte Traian Băsescu pentru că dânsul şi-a exprimat destul de clar opţiunea, foarte clar şi-a exprimat: adio PDL! Aşa e viaţa", a precizat Vasile Blaga, citat de agerpres.ro.
Întrebat de jurnalişti ce va face dacă preşedintele Traian Băsescu va depune o astfel de cerere de revenire în PDL, Vasile Blaga a replicat: "Îl vedeţi dumneavoastră pe domnul preşedinte Traian Băsescu făcând o astfel de cerere? Şi eu nu văd ce organizaţie l-ar primi."