Blaga: PDL este deschis cu celelalte formaţiuni de dreapta pentru cea mai bună formulă la prezidenţiale

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat că PDL va stabili în Colegiul Director varianta pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale, dar că este deschis şi faţă de celelalte formaţiuni de dreapta şi centru dreapta pentru a găsi "cea mai bună formulă".
Vasile Blaga, preşedinte PDL (Epoch Times România)
Epoch Times România
17.08.2013

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat sâmbătă la Baia Mare că PDL va stabili în Colegiul Director varianta pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale, dar că este deschis şi faţă de celelalte formaţiuni de dreapta şi centru dreapta pentru a găsi "cea mai bună formulă".

Vasile Blaga a afirmat, sâmbătă, înaintea şedinţei Colegiului Director că viitorul candidat al partidului la prezidenţiale trebuie să cunoască foarte bine problemele legate de funcţia prezidenţială şi să ştie exact atribuţii de politică externă şi de apărare.

"Trebuie să fie bine pregătit în zona asta. Un om integru, un om serios, un foarte bun administrator dovedit", a spus Blaga.

El a arătat că în partid există oameni care să îndeplinească aceste condiţii şi că PDL va avea un candidat la alegerile prezidenţiale, iar în cadrul şedinţei se va stabili varianta pe care se va merge pentru desemnarea acestuia.

"Noi suntem deschişi cu celelalte formaţiuni de centru dreapta, de dreapta, să găsim cea mai bună formulă pentru prezidenţiale", a spus el.

La întrebarea dacă în Colegiul Director se va pune în discuţie poziţia critică a Elenei Udrea la adresa partidului, Blaga a răspuns: "Nu avem astfel de teme de discuţii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor