Ponta, atac dur la adresa lui Băsescu. Udrea şi Elena Băsescu reacţionează
alte articole
Premierul Victor Ponta l-a atacat dur, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu pentru că a avut "nesimţirea" ca, după ce "i-a făcut dosar penal", să-l sune pe medicul Şerban Brădişteanu şi să-l roage să se ducă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă, regele autoproclamat al ţiganilor, care se află în stare gravă. La scurt timp, fiica cea mică a şefului statului şi Elena Udrea au intervenit în scandal.
"Dacă e vorba de un cetăţean român aflat într-o situaţie specială, copii, cazuri cu totul speciale, statul român, atât cât putem să ne permitem, nu putem foarte des, sigur că, pe cheltuiala statului român, intervenim în situaţii cu totul si cu totul speciale", a declarat Ponta în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că în cazul lui Florin Cioabă familia acestuia plăteşte cheltuielile aferente, iar medicul Şerban Brădişteanu a plecat în Turcia pe banii acestora.
"Deci, Băsescu i-a făcut dosar penal şi acum l-a rugat să meargă în Turcia şi mă bucur că nu are termen la tribunal, că nu putea să meargă doctorul Brădişteanu, pentru că trebuia să se ducă la tribunal, unde i-a făcut Băsescu dosar. Apropos de ticăloşie şi de tupeu, după ce-i faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici din România, mai ai şi nesimţirea să-l suni la telefon să-l rogi să ajute pe cineva", a precizat premierul.
"Eu m-aş fi aşteptat ca preşedintele ţării să se preocupe atunci când am avut accidentul din Muntenegru. Nu l-a interesat, l-a durut în cot. Anul trecut, când a fost cu copiii din Suceava, nu l-a interesat, n-a sunat pe nimeni, însă revoltător este faptul că după ce domnul Băsescu i-a făcut dosar penal doctorului Brădişteanu a avut curajul să-l sune la telefon. Este tipic pentru personalitatea domnului preşedinte", a concluzionat Victor Ponta.
Replica lui Udrea şi a Elenei Băsescu
Ca reacţie la declaraţiile premierului, deputatul PDL Elena Udrea consideră că acesta "trebuie de urgenţă să-şi dea demisia", pentru că "nu poţi fi premierul României şi să spui că dosarele în România se fac la comandă politică".
"Victor Ponta trebuie de urgenţă să-şi dea demisia! Nu poţi fi premierul României şi să spui că dosarele în România se fac la comandă politică. Dacă lucrurile stau aşa, atunci eşti un incompetent sinistru şi trebuie să pleci! Dacă lucrurile nu sunt aşa, atunci eşti un iresponsabil care dinamitează imaginea României şi încrederea în statul de drept. Vi-i imaginaţi pe Angela Merkel, Jean-Marc Ayrault, David Cameron sau pe Mariano Rajoy spunând că în ţara lor se fac dosare politice? Nu, pentru că acolo sunt oameni responsabili, întregi la cap, nu diletanţi pe care "s-au umflat muşchii", a declarat Elena Udrea.
"Nu ştiu ce a făcut Victor Ponta în concediu, ce a mâncat sau ce a băut pe unde a fost plecat, dar de când s-a întors mi se pare că nu face altceva decât să arunce cu dinamită în stânga şi în dreapta. A luat-o, efectiv, razna", a precizat Udrea, adăugând că ar fi bine ca "Victor Ponta să se calmeze, să tragă aer în piept şi să-şi aducă aminte că nu mai este liderul unui partid de opoziţie. Nu mai merge să spună ce îl taie pe el capul. Nu poate să-şi bată joc în felul ăsta de o ţară".
Fiica cea mică a preşedintelui, europarlamentarul PDL Elena Băsescu, a scris pe contul ei de Facebook că, "din ură politică, Ponta ar fi în stare să lase un om să moară. Cât de jos poate coborî un premier al României?".
Doctorul Brădişteanu a comentat situaţia în felul următor: "Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă".