Birchall acuză un boicot mediatic: Oare pe cine sperie candidatura mea la Cotroceni?
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, candidată la preşedinţia României, atrage atenţia că niciun sondaj nu măsoară intenţia de vot pentru ea şi în majoritatea discuţiilor TV, numele ei nu este menţionat iar candidatura sa este trecută "sub o tăcere suspectă."
E atât de simplu: Ei.
Cei care au pus mâna pe Puterea politică, cei care ne conduc şi cred că Noi, cei conduşi, suntem orbi şi proşti. Că nu înţelegem că ne bagă sub nas candidaturile unor personaje menite să ne sperie şi să ne facă să alergăm, după ajutor, în poala lor, a aceloraşi oameni care, de 35 de ani, distrug România.
Nu sunt cuvinte mari", scrie, pe facebook, Birchall.
Fosta şefă de la Justiţie mai susţine, în postarea ei, că România se află într-o situaţie economică extrem de proastă.
"Simţim pe pielea noastră explozia preţurilor, avem tot mai mulţi săraci şi tot mai mulţi români care pleacă la muncă unde văd cu ochii.
Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat când politica externă a unei ţări este sechestrată pentru a servi interesele şi capriciile unui singur om, cum România şi-a pierdut credibilitatea pe plan extern.
Am văzut cu toţii că instituţia preşedintelui a fost folosită doar că o trambulină pentru alte funcţii politice şi vile în Kisseleff, că preşedintelui nu îi pasă de stabilitate, ci schimbă premieri ca pe şosete, 9 premieri în 10 ani de mandat, 4 premieri numai din 2020 până în prezent.
Am văzut şi am înghiţit pentru că, ni s-a spus, am votat Răul cel mai mic.
De 35 de ani, votăm Răul cel mai Mic.
E timpul să alegem Binele cel mai Mare.
Un preşedinte care să muncească pentru Noi, nu pentru Ei.
Dar pentru asta am nevoie de voi. Ei controlează presa, ei comandă sondaje, ei dau comandă maşinii de propagandă să strivească pe oricine le pune în pericol sistemul.
Însă Noi suntem mulţi. Noi suntem inteligenţi. Şi Noi nu mai avem timp de pierdut.
Sharuiţi vă rog vestea candidaturii mele şi, de săptămâna care vine, staţi aproape de pagina mea de facebook unde voi face live-uri, povestindu-vă nu doar ce vreau să fac pentru România noastră ci şi de ce 2024 este anul în care Deşteaptă-te române devine realitate", transmite pe Facebook Birchall.