Big Brother la purtător. Microcipurile RFID. N-aţi mai auzit de ele, dar nu înseamnă că au dispărut

Mii de persoane sunt fericite să şi le vâre sub piele, loviţi de fericire: acum îşi pot descuia casele şi maşinile, îşi pot porni computerele sau telefoanele mobile doar cu o singură mişcare de mână. Nu sunt supra-oameni, ci împătimiţi ai tehnologiei, care şi-au injectat singuri microcipuri în corp, conform unui articol din Sydney Herald.

Supranumiţi biohackeri, aceştia folosesc aşa numitele cipuri RFID (radio-frequency identification) ca pe ultimul răcnet în materie de tehnologie, ce le permite să-şi depăşească "condiţia de om" ce apasă pe clanţă pentru a deschide o uşă şi pe buton ca să deschidă un computer. De dimensiunea unei boabe de orez, cipurile RFID pot fi implantate foarte uşor, sub piele, cu ajutorul unui ac hipodermic.

Odată introduse sub piele şi activate, implanturile trimit un număr de identificare (ID) unic, care poate fi folosit pentru a activa dispozitive precum telefoane mobile şi încuietori. Acelaşi tip de cip le este implantat şi animalelor de casă, pentru a fi găsite uşor dacă se pierd.

Totuşi biohackerii aleg de bunăvoie să-şi implanteze cipurile nu din teama de a se pierde, ci pentru că este cool şi totul pare să devină mai uşor. Atenţie însă, cipurile nu trimit date doar la dispozitivele pe care le controlăm ci şi la imense baze de date cu informaţii despre utilizatorii de RFID, precum date personale, adrese, istoric al datelor medicale etc. baze de date controlate de guverne, de corporaţii şi care, experienţa dovedeşte, pot fi sparte de hackeri oricând.

Ceva metode de securizare a datelor memorate pe cip există, dar ele nu sunt nici prea sigure, nici prea uşor de implementat..

Cipurile RFID

Cipurile RFID sunt aproape peste tot, pe cărţi de credit, şi mai nou paşapoarte. Unele RFID-uri sunt prevăzute cu micro-baterii sau alte surse de alimentare, care le fac capabile să poată opera la sute de metri distanţă, aşa că nu trebuie să fie conectate cu un cititor. Acest tip de microcipuri nu poate fi făcut suficient de mic pentru a fi încorporat în oameni.

Dar altele sunt. Microcipurile incorporabile în om sunt învelite într-un înveliş organic ce le face uşor de acceptat de către corp însă, şi foarte greu de extras, odată integrate în ţesutul uman.

Totul vine cu un preţ

Iar dacă viaţa devine aparent mai uşoară, telecomenzile, telefoanele mobile putând fi înlocuite cu un sigur microcip, trebuie menţionat că tehnologia de ultimă generaţie vine cu un preţ. Specialistul în cibernetică Mark Gasson, de la Universitatea din Reading, din Marea Britanie, a devenit prima persoană infectată cu un virus de computer, după ce şi-a injectat el însuşi un cip în 2009, pentru a controla dispozitivele electronice din biroul său. Virusul s-a replicat pe cardurile de acces în clădire, folosite de personalului universităţii, şi a infestat şi baza de date a instituţiei. În ciuda "micului inconvenient", Gasson şi alţi oameni de ştiinţă afirmă că viitorul aparţine populaţiei "computerizate", dând acest scenariu drept iminent.

Implanturile vor schimba lumea, cred ei "Vor schimba chiar esenţa a ceea ce înseamnă să fii om", afirmă Gasson. "Oamenii nu mai pot interacţiona în societate în zilele noastre, dacă nu au un telefon mobil. Credem că implanturile umane vor avea un parcurs similar. Va fi atât de dezavantajos să nu ai un astfel de implant încât este esenţial să fie obligatoriu!", declara Gasson.

Comunicare umană versus comunicare elecronică de la sistem nervos la sistem nervos

Iar dacă umanitatea pune preţ pe comunicare conştientă, prin care oamenii aleg din noianul de gânduri ce să comunice şi cui, ştiinţa abordează, prin microcipare, un cu totul alt tip de demers. Kevin Warwick, profesor de cibernetică la Reading University, şi-a implantat în corp un dispozitiv electronic care interacţionează cu sistemul său nervos, o versiune mai simplă a respectivului dispozitiv fiind implantată în braţul soţiei sale. Cei doi au putut recepta semnale rudimentare de la unul la altul, ceea ce dovedeşte că între două sisteme nervoase este posibil să se realizeze o comunicare pur electronică.

Trecând peste întrebarea-cheie - dacă am vrea ca orice gânduri ale noastre să fie cunoscute de soţii, şi invers - trebuie menţionat că acest tip de comunicare este însă potrivit de la robot la robot, o dovedeşte chiar ştiinţa. Cipul pe care îl are Warwick îi permite acestuia să trimită, prin intermediul unui computer, comenzi către o mână artificială aflată pe alt continent. Mâna robot imită orice mişcare pe care o face mâna lui Warwik prevăzută cu cip, pe când legătura pe care omul de ştiinţă a stabilit-o cu sistemul nervos al soţiei sale este rudimentară, el percepând doar că ea îşi mişcă mâna, nu şi ce mişcări face cu ea.

Ştiinţa versus etică şi noi valenţe ale controlului social.

Văzută drept o inevitabilitate de către unii oameni de ştiinţă, ideea implanturilor stârneşte îngrijorări printre specialişti.

"Microcipurile RFID sunt, în esenţă, un generator al unui ID unic încorporat în corpul vostru. Aşa cum ştim, numerele pot fi furate şi datele pot fi accesate de hackeri." atrage atenţia Dr Katina Michael, profesor la University of Wollongong, specializată în implicaţiile socio-etice ale tehnologiilor emergente.

Nu este normal, arată specialista, ca problemele care afectează bazele de date şi computerele, precum atacurile hackerilor, să fie interconectate cu corpul uman. Mai mult, ne îndreptăm spre o societate de tip Big Brother în care se doreşte ca oamenii să poarte instrumentul prin care sunt spionaţi chiar în trupurile lor. "Guvernele şi marile corporaţii vor avea posibilitatea să urmărească acţiunile şi mişcările oamenilor, şi să îi încadreze în diferite categorii socio-economice, politice, rasiale, religioase sau grupuri de consum, pentru ca în final să ajungă să-i controleze.", mai avertizează Dr. Michael.

Dr. Michael este în special îngrijorată că oamenii vor fi forţaţi sau constrânşi să aibă un implant, lucru care, de altfel, explică ea, s-a şi întâmplat. "Această perspectivă este atât de îngrijorătoare încât cel puţin nouă state americane au interzis implanturile de microcipuri." a explicat ea.

Reamintim că faimoasa ObamaCare, legea propusă de preşedintele SUA, prevedea ca americani să fie "dotaţi", cu dispozitive medicale, clasa II, implantabile.

De bună voie şi nesilit de nimeni?

În 2007, o companie numită VeriChip a implantat microcipuri în 200 de pacienţi cu Alzheimer, implanturile urmând să "verse" date despre bătrâni într-o bază de date cu informaţii despre istoricul lor medical. Vârstnicii, mulţi dintre ei fără discernământ, se aflau în îngrijirea unui azil de bătrâni din Florida, care a beneficiat de sponsorizare de la compania VeriChip.

Scandalul izbucnit a fost enorm după ce s-a descoperit că experimentul nu a beneficiat de aprobarea autorităţilor din Florida responsabile de siguranţa persoanelor pe care se fac experimente şi cercetări.

Aceeaşi companie, Verichip a implantat microcipuri în Procurorul General al Mexicului şi în membri seniori ai echipei sale, microcipurile având scopul declarat de a le asigura acestora accesul în zonele securizate din clădirile oficiale. Se spune că următoarea etapă este ca militarilor şi poliţiştilor să li se implanteze câte un cip.

Mai mult, Solusat, distribuitor al VeriChip a anunţat că a încheiat un acord cu Fundaţia Naţională din Mexic pentru Investigarea Dispariţiilor şi Răpirilor de copii pentru a promova "ciparea" copiilor din ţară.

Cum ar putea ajuta cipurile la găsirea copiilor dispăruţi este de-a dreptul incert, căci acestea nu dispun de tehnologie de urmărire GPS. Şi alte companii fac o publicitate puternică implanturilor de microcipuri, cercetătorii lor lucrând din greu să le integreze cu tehnlogie GPS. Firmele din domeniu se aşteaptă să aibă, după ce vor reuşi în acest demers, "o piaţă de desfacere enormă."

Succes care, arată opozanţii ideii, este o armă cu două tăişuri. "Chiar vreţi ca cineva să vă poată urmări copilul şi să ştie în permanenţă unde e?" se întreabă cei care sunt conştienţi că informaţiile devin bune sau nocive în funcţie de scopurile pentru care se folosesc.