Berceanu, nominalizat la topul “Eroii anului 2021”: Bro, nu suntem mulţi şi proşti, suntem destui şi hotărâţi, zic!

Octavian Berceanu (Facebook / OctavianBerceanuUSR)
Andrei Popescu
26.12.2021

Octavian Berceanu, fostul şef al Gărzii de Mediu, a fost nominalizat de publicaţia BalkanInsight pentru topul “Eroii anului 2021: Oamenii care au făcut o diferenţă”. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Berceanu a cerut ca nominalizarea sa să fie acordată tuturor românilor care au sesizat instituţiile statului şi nu s-au “resemnat în faţa unui răspuns sec, lipsit de efect real”.

“BalkanInsight a ales, pentru fiecare ţară, un exemplu (de atitudine şi acţiune) care aduce schimbarea în societate. Cu permisiunea publicaţiei întorc nominalizarea din 2021 către fiecare om care a făcut o sesizare către instituţiile statului şi care nu s-a resemnat în faţa unui răspuns sec, lipsit de efect real. Bro, nu suntem mulţi şi proşti, suntem destui şi hotărâţi, zic!”, a precizat Berceanu.

Publicaţia îl numeşte pe fostul şef al Gărzii de Mediu drept un “activist care încearcă să cureţe aerul toxic al României”.

Ce spune BalkanInsight despre Berceanu:

Este una dintre cele mai cunoscute persoane din România care luptă împotriva arderilor ilegale de deşeuri toxice din apropierea Bucureştiului. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, aproximativ 870 de tone de deşeuri au fost arse începând cu 2019 doar în Bucureşti şi împrejurimile sale. Bucureştiul este cea de-a doua cea mai poluată capitală europeană după Varşovia, potrivit unui raport publicat în iulie 2021 de Agenţia Europeană de Mediu.

Comisia Europeană a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe data de 2 decembrie, pentru că nu a respectat regulile privind combaterea poluării industriale şi pentru lipsa unui program de controlare a poluării aerului.

Berceanu a declarat pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) că a fost interesat de câteva decenii de problemele de mediu. Întrebat care a fost cel mai mare succes al său pe teren, Berceanu a afirmat că este vorba de deschiderea opiniei publice în legătură cu arderile ilegale de deşeuri din jurul Bucureştiului.

“Anul trecut, am primit o mare atenţie din partea publicului asupra acestei probleme. Acest lucru a fost dublat de interesul european şi apoi triplat de interesul mass mediei privind subiectul”, a precizat Berceanu.

Activistul a mai afirmat: “Dacă sunt arse pe zi aproximativ două sau trei tone de astfel de deşeuri, acest lucru este echivalentul arderii zilnice a unei mici păduri. Din nefericire, în Bucureşti, uneori avem valori de până la 15 ori mai mari decât limita superioară”.

În anii recenţi, reţele infracţionale care topeau deşeuri au apărut în Sineşti. Aceste afaceri ilegale sunt susţinute de companii care preferă să încheie contract cu reţelele din Sineşti decât să suporte costurile de reciclare. Aproximativ 120 de companii de tratare a deşeurilor sunt înregistrate în Sineşti, o localitate cu mai puţin de 3.000 de locuitori.

Când Gala Premiilor pentru un Mediu Curat şi-a prezentat câştigătorii în 2021, juriul l-a nominalizat pe Octavian Berceanu drept câştigător al premierului Personalitatea Anului din România privind Problemele de Mediu.

Alături de Berceanu, pe lista “Eroii anului 2021” se mai regăsesc starul rock din Turcia Haluk Levent şi platforma sa “Anatolia People and Peace Platform”, pentru intervenţiile lor în cazul dezastrelor naturale, a accidentelor sau când cineva a avut nevoie de un tratament medical scump.

Totodată, pe listă mai este şi jurnalista Cece Nikolova din Macedonia de Nord care ajută orfani să se pună pe picioare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor