BCR Obligaţiuni administrează active în valoare de 3,52 miliarde de lei

BCR. (mediafax.ro)
Epoch Times România
16.11.2012

BCR Obligaţiuni administrează active în valoare de 3,52 miliarde lei, respectiv peste 1 miliard de dolari, acesta fiind cel mai mare fond deschis de investiţii de obligaţiuni din cadrul grupului Erste şi cel mai mare fond deschis de investiţii de pe piaţa de profil din România.

"În urmă cu cinci ani, am ales să răsplătim încrederea oamenilor care au venit spre noi. Astfel, odată cu autorizarea şi, apoi, calculul primei cotaţii a fondului BCR Obligaţiuni, am pus bazele unui parteneriat de lungă durată bazat pe comunicare, profesionalism şi încredere. Valorile noastre au rămas neschimbate peste ani. Istoria de cinci ani a BCR Obligaţiuni a fost scrisă împreună cu cei peste 100.000 de investitori persoane fizice, care reprezintă peste 80% din activele fondului acum, la ceas aniversar", a declarat Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management, într-un comunicat transmis vineri de Banca Comercială Română (BCR).

Potrivit băncii, investitorii au unele beneficii precum: diversificarea plasamentelor (instrumentele cu venit fix au scadenţe şi emitenţi diferiţi), iar randamentele sunt superioare datorită volumelor mari tranzacţionate. "Puterea noastră de negociere cu băncile şi cu partenerii externi este foarte ridicată, astfel încât obţinem randamente superioare celor pe care le-aţi putea negocia individual", se precizează în comunicat.

Totodată, lichiditatea este ridicată datorită volumului mare de active aflat în administrare, astfel că "nevoile de lichidităţi pot fi onorate cu promptitudine".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor