Băsescu spune că va relua subiectul Roşia Montana dacă va reveni la Cotroceni

Traian Băsescu. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.07.2012

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat marţi că în eventualitatea unei reveniri în funcţie el va susţine în continuare exploatarea aurului de la Roşia Montană deoarece marea problemă a României este lipsa locurilor de muncă.

Întrebat cum va reclădi încrederea europenilor în România dacă va reveni la Cotroceni, Băsescu a declarat că ar "pune jos demagogia" şi ar cere exploatarea aurului de la Roşia Montană. "Aş pune jos demagogia, aş spune 'Bă fraţilor, ce ne trebuie să dăm drumul la exploatările de la Roşia Poieni, de la Roşia Montană, de oriunde? Trebuie renegociat contractul? Hai să îl renegociem.' Marea problemă a României este legată de locurile de muncă, noi nu mai avem capacitatea să creăm locuri de muncă, pe de-o parte pentru că locurile de muncă pe care le crează banii europeni sunt insuficiente, pe de altă parte investitorii străini odată cu instabilitatea politică şi-au tăiat din lista cu priorităţi investiţiile pentru anul acesta în România. Şi atunci rămân numai resursele noastre. Unde avem urmă de resurse să creăm locuri de muncă? În mineritul de suprafaţă, aurul şi cuprul, care au fost stopate ca exploatare în anii trecuţi pentru că preţul lor pe piaţă era mic, acum au preţuri foarte bune. Eu nu spun să se exploateze aurul şi cuprul în orice condiţii, ci Guvernul să stabilească în ce condiţii financiare şi să creeze locuri de muncă acolo", a declarat Băsescu.

Întrebat cum le răspunde celor care l-au acuzat de lobby la nivel înalt pe acest subiect, preşedintele suspendat a răspuns că el face lobby doar pentru ţară. "Dnă, eu fac lobby pentru ţara mea şi pentru nevoile pe care le avem, pentru că până nu vom crea locuri de muncă vom avea mereu acel deficit de 3,6 miliarde de euro la fondul de pensii, vom rămâne cu deficitul consistent de la fondul de sănătate. Numai locurile de muncă generează venituri în aceste fonduri. Mi se pare normal să procedăm aşa", a punctat Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor