Băsescu: Până în decembrie nu putem discuta de ridicarea MCV
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu se poate discuta de ridicarea MCV în România până la sfârşitul anului, menţionând că a purtat discuţii despre încetarea Mecanismului la Bruxelles, dar discuţiile au fost întrerupte după evenimentele din iulie 2012.
"Este clar că până în decembrie anul acesta nu putem discuta. Aşa cum arată raportul în partea care îi vizează pe politicieni, adică Parlament, Guvern, atitudini faţă de instituţiile care ţin de justiţie nu putem redeschide subiectul ieşirii. Abia după raportul din decembrie, dacă reuşim să convingem că nu mai există abordări împotriva statului de drept vom putea redeschide subiectul. Până atunci, stăm aşa cum suntem", a explicat Băsescu duminică, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele susţine că au existat anul trecut negocieri cu oficialii de la Bruxelles privind ieşirea României din MCV, dar a explicat faptul că evenimentele din iulie 2012 legate de referendumul de demitere a preşedintelui au întrerupt discuţiile.
"Răţoielile de genul «să înceteze..« ». Da, eu vă spun că eram în negocieri - şi o spun public - deci orice demnitar de la Bruxelles mă poate contrazice, eram în negocieri, în discuţii şi cu Catherine Day şi cu preşedintele Barroso să trecem la un proces de ieşire din MCV. S-au întâmplat evenimentele din iulie anul trecut, ceea ce a întrerupt orice discuţie, pentru că noi înşine ne-am pus sub semnul întrebării statul de drept. Aceste discuţii au fost, erau către găsirea unei formule de ieşire, pentru că argumentul suprem era intrarea Croaţiei, fără mecanism, la 1 iulie anul acesta, iar România, stat membru mai vechi, rămâne cu un mecanism. Pe acest argument şi pe raportul bun din februarie 2012 începusem discuţiile pentru formula de tranzit în aşa fel încât odată cu intrarea Croaţiei să înceteze şi MCV pentru România. Nu Bruxelles-ul a pus sub semnul întrebării statul de drept în vara trecută, ci noi, politicienii. Nu instituţiile statului, care au rezistat şocului, ci noi, politicienii, noi trebuie să o scoatem la capăt acum, dar cu aroganţă nu să o scoatem, ci uitându-ne în oglindă. Nu ne place...", a explicat preşedintele Traian Băsescu.