Băsescu i-a spus lui Van Rompuy că România are nevoie de menţinerea fondurilor de coeziune
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, că a discutat cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, despre bugetul UE pe 2014, context în care i-a precizat că România are nevoie de o menţinere sau chiar de o creştere a fondurilor de coeziune.
"În discuţii, am abordat consistent şi subiectul următorului cadru financiar al UE, bugetul 2014-2020, insistând asupra faptului că România are nevoie de menţinerea sau chiar de creşterea fondurilor de coeziune. Un alt subiect a fost legat de punctul de vedere al României că trebuie menţinută coeziunea în interiorul UE, coeziune care uneori a părut a fi afectată, legat de zona euro şi zona non-euro, 17 sau 27 (de state - n.r.), iar opinia noastră este că UE are 27 de membri, chiar dacă unii nu sunt membri ai zonei euro", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a subliniat totodată că i-a spus lui Van Rompuy că România îşi menţine obiectivul de aderare la zona euro în anul 2015.
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, aflat în vizită la Bucureşti.