Băsescu: Crin Antonescu a înţeles deja că nu mai poate câştiga în faţa lui Ungureanu

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că fostul premier Mihai Ungureanu va câştiga la viitoarele alegeri prezidenţiale în faţa lui Crin Antonescu.
Traian Basescu la Cotroceni în noaptea votării suapendării sale (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
27.07.2012

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că fostul premier Mihai Ungureanu va câştiga la viitoarele alegeri prezidenţiale în faţa lui Crin Antonescu.

"Păi Ungureanu o să îi bată de o să îi snopească! Crin Antonescu a înţeles deja că nu mai poate câştiga în faţa lui Ungureanu. S-ar putea să apară altcineva, dar Ungureanu o să îi bată", a spus Băsescu la un post TV.

El a precizat că Ungureanu s-a clasat bine în sondaje, ceea ce i-a determinat pe cei de la USL să se gândească la diferite înscenări pentru a-i eroda credibilitatea.

Declaraţiile lui Băsescu vin după ce Ungureanu a afirmat că se gândeşte să candideze la Preşedinţie în 2014, dar un anunţ oficial va face după ce va afla rezultatul la referendumul de pe 29 iulie şi se va stabili dacă vor avea loc alegeri pentru funcţia de şef al statului anul acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor