Băsescu: Cei de la USL gândesc ca nişte bolşevici că pot minţi la nesfârşit

Preşedintele Traian Băsescu i-a atacat dur luni seară pe liderii USL pe care i-a acuzat că mint în mesajele pe care le transmit electoratului. În ceea ce priveşte desemnarea noului premier după alegeri, şeful statului a dat asigurări că va fi o persoană care va trece de votul Parlamentului, ceea ce va legitima guvernul pe care îl conduce.
Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
03.12.2012

Preşedintele Traian Băsescu i-a atacat dur luni seară pe liderii USL pe care i-a acuzat că mint în mesajele pe care le transmit electoratului. În ceea ce priveşte desemnarea noului premier după alegeri, şeful statului a dat asigurări că va fi o persoană care va trece de votul Parlamentului, ceea ce va legitima guvernul pe care îl conduce.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

- I-am prevenit pe liderii USL că voi reacţiona dacă fac din mine subiect de campanie. Primul subiect: reacţia la instrucţiunile date de USL. Cei de la USL susţin sus şi tare că preşedintele trebuie să fie neutru, dar ei folosesc preşedintele în programele lor de campanie. Prima afirmaţie a lor, din mesajele pe care trebuie să le transmită candidaţii: "Europa îi cere lui Băsescu să respecte rezultatul alegerilor". E o mare minciună, deocamdată nu mi-a cerut nimeni nimic. Probabil liderii UE îi sună pe Ponta şi Antonescu şi le spun lor. Al doilea mesaj: "Alegerile din 9 decembrie sunt o continuare a luptei cu Băsescu". Oameni buni, de 6 luni ei mint că vor coabitare, iar aici scriu negru pe alb, către toate organizaţiile, că alegerile sunt continuarea luptei. Iată o minciună demontată în scris, şi lui Ponta, care tot afirma că vrea coabitare, nu face decât să-i confirme calitatea de om care minte. Unii spun că minte cum respiră. Minciuna ca mod de viaţă te aşază în definiţia mitomanului. Un alt mesaj dat spre distribuţie de USL: "Ieşirile lui Băsescu demonstrează că opţiunea suspendării a fost una corectă". Mă tem că, în urma suspendării, nu eu am primit o listă în 11 puncte în care mi se cerea să restabilesc funcţionarea statului de drept, ci Ponta. Din cele 11, parte nu au fost rezolvate nici acum: Avocatul Poporului, foşti miniştri cu imunitatea neridicată etc. Capacitatea USL de a întoarce adevărul şi a face din el un lucru neglijabil şi din minciună un adevăr e confirmată de transmiterea acestui mesaj.

-Un alt mesaj al USL: "Pentru că ARD nu există, Băsescu doreşte să deturneze nedemocratic rezultatul alegerilor". Cum oi putea să deturnez eu rezultatul? Eu n-am îndemnat pe nimeni să fure voturi, iar cei sub suspiciunea că au votat 1,5 2 milioane voturi sunt cei de la USL, nu eu. Cei anchetaţi sunt preşedinţii secţiilor de vot din partea USL, nu a mea. Cei prinşi cu liste false de semnături sunt cei de la USL, nu eu. E capacitatea şi credinţa celor care încă mai gândesc ca nişte bolşevici că pot minţi la nesfârşit având în vedere că au o mare a capacitate de distribuţie a mesajelor mincinoase prin televiziunile lui Voiculescu şi Ghiţă.

Alegerea noului premier

-Domnii de la USL sugerează că viitorul premier ales prin vot poate fi respins de Traian Băsescu. Oamenii trebuie să ştie că alegerile parlamentare sunt despre Parlament, nu despre premier. Premier poate fi orice cetăţean care îndeplineşte nişte condiţii, dar la parlamentare nu se alege premierul. Atributul constituţional de desemnare a premierului e al preşedintelui României, sigur, ţinând cont de capacitatea premierului de a forma o majoritate în Parlament şi ţinând cont de interesul naţional.

- Liderii europeni sunt neliniştiţi din cauza atacurilor permanente la justiţie, la instituţii independente ca CNA, ANI, sunt neliniştiţi de faptul că doi miniştri, Borbely şi Dobre, nu pot fi anchetaţi de procurori pentru că majoritatea parlamentară a refuzat să le ridice imunitatea, sunt neliniştiţi că trei miniştri declaraţi incompatibili de ANI sunt încă în guvern. Ei pot fi neliniştiţi de furt intelectual, plagiatul care se practică la nivelul guvernului, sunt neliniştiţi de faptul că guvernul nu a făcut ce trebuie pentru că România să continue absorbţia fondurilor europene. Vă asigur că niciunul din ei nu-şi pune semne de întrebare că aş recurge la acţiuni nedemocratice în România, că aş forţa Constituţia, că n-aş respecta regula jocului democratic.

- E de neconceput ca azi, în Europa, într-un stat de drept, să existe chiar şi o bănuială că preşedintele nu ar încredinţa mandatul de premier unei persoane susţinute de majoritatea rezultată din alegeri. Bănuiala e în capul celor de la USL. Ce vă pot garanta: voi desemna un premier care va trebui să treacă cu un vot majoritar prin Parlament, ceea ce va legitima guvernul indiferent cine votează pentru acest premier. Majorităţile parlamentare nu se fac nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria, nici prin biroul şefului Senatului, ci în Parlament.

Fără miniştri cu dosare penale

- Am văzut că cei doi lideri ai USL se grăbesc să împartă posturi, să nu vândă pielea ursului din pădure. Pentru că voi fi extrem de exigent. Să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea. Permiteţi-mi să le sugerez românilor, ca indiferent cât de frumos le vorbeşte un candidat, dacă ştiu din presa locală, de la TV, că are dosar penal, îi rog pe români să nu-l voteze. Românii au rămas singurul reper, având în vedere numărul mare de respingeri pentru ridicarea imunităţii în Parlament. Liderii UE au remarcat inapetenţa clasei politice de a lupta împotriva corupţiei. Mi-aş dori mult ca românii să le demonstreze europenilor că ei nu tolerează suspiciunile de corupţie. Ar fi un semnal extraordinar că românii nu tolerează corupţia şi că nu sunt egali cu clasa politică, că înţelepciunea lor e deasupra înţelepciunii parlamentarilor pe care au arătat-o legat de cazurile de corupţie.

- Felicit parlamentul pentru cum a tratat problema Trăşculescu şi compătimesc Parlamentul pentru cum nu rezolvă problema deputatului Stan (...)

- Categoric o să merg la vot, dacă aş spune ce candidat m-a convins, mi-aş face publică opţiunea de vot. Mă destăinuiesc după data de 9.

- Dacă vor continuă să mă implice în campanie, voi replica în fiecare zi

Declaraţiile preşedintelui Băsescu vin după o serie de atacuri din partea USL care a repetat, cu diverse ocazii, că va cere suspendarea şefului statului dacă acesta nu îl va desemna premier pe Ponta, dacă Uniunea va câştiga alegerile parlamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor