Traian Băsescu, despre modificarea Legii siguranţei naţionale: Îmi este greu să cred că Victor Ponta nu a fost la curent cu această schimbare
alte articole
Într-un interviu acordat cotidianului "Evenimentul Zilei", preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre iniţiativa Ministerului Justiţiei de a interzice administrarea de probe în dosarele de corupţie a înregistrărilor obţinute în baza unui mandat de siguranţă naţională, precum şi despre poziţia premierului Victor Ponta cu privire la această modificare.
“Dacă această modificare legislativă s-ar aproba, un mare număr de dosare penale aflate pe rolul instanţelor ar fi afectate, probabil chiar întoarse înapoi la Parchete şi, de asemenea, un important număr de dosare aflate în ancheta procurorilor ar fi lipsite de unele elemente de suport. Să ne înţelegem foarte bine: simplele redări ale unor convorbiri telefonice nu pot fi ele însele probe, ci doar îi ajută pe procurori şi judecători să consolideze anumite probe sau îi ajută pe procurori să-şi stabilească acţiuni de obţinere a probelor. Oricum, a modifica acum legea siguranţei naţionale este greşit şi în favoarea infractorilor. Eu sunt convins că doamna ministru Mona Pivniceru nu-şi doreşte acest lucru”, a precizat Traian Băsescu.
Preşedintele consideră că modificarea este prea importantă ca premierul Victor Ponta să nu fi fost informat înainte de lansarea ei în dezbatere publică.
“Îmi este greu să cred că domnul Victor Ponta nu a fost la curent cu această modificare. Este prea importantă- ca impact pentru Justiţie, dar şi pentru lupta împotriva corupţiei pentru ca primul ministru să nu fi fost informat înainte de lansarea ei în dezbatere publică sau în circuitul de avizare. De asemenea, este greu de explicat faptul că domnul Victor Ponta şi doamna ministru Mona Pivniceru au ocolit CSAT, în condiţiile în care discutăm despre afectarea conţinutului unei legi care viza siguranţa naţională”, a afirmat şeful statului.
Traian Băsescu consideră totodată că actuala putere face presiuni asupra SRI pentru a-i restrânge rolul în lupta anticorupţie, făcând referire la acuzaţiile recente ale deputatului PSD Ion Stan la adresa şefului SRI George Maior.
“Categoric, da. Mulţi politicieni sunt obsedaţi de instituţiile care, în temeiul atribuţiilor legale, luptă împotriva corupţiei. SRI-ul este o structură a statului care, datorită specificului activităţii, se loveşte frecvent de cazuri de corupţie, pe care le semnalează instituţiilor abilitate, fie că acestea sunt Parchete, DNA sau structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vă asigur că nu numai Ion Stan atacă SRI. Ce vă pot însă garanta este că niciodată George Maior nu ar ameninţa pe cineva”, a mai precizat preşedintele.