Băsescu a aflat de la televizor că a fost trimis în judecată. Reacţie dură a fostului preşedinte

Cum medierea disputei dintre Traian Băsescu şi primăriţa Gabriela Firea a eşuat, dosarul în care fostul preşedinte este acuzat de ameninţare ar fi ajuns pe masa instanţei. Aflând acest lucru, fostul şef de stat şi-a îndreptat "atenţia" spre cei doi procurori de caz.
Traian Băsescu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
25.07.2016

Înţeleg că Parchetul General a rezolvat marile dosare ale Revoluţiei şi mineriadelor, drept pentru care a venit vremea anchetării declaraţiilor mele politice, a scris luni, pe contul său de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu, făcând referire la dosarul constituit ca urmare a unei plângeri penale depuse pe numele său de primăriţa Gabriela Firea.

"De bună seamă, nu este un dosar politic. Aflu de la un post de televiziune că procurorii Adina Petrescu şi Camelia Sutiman (aflată în continuă consultare cu Mihalache) au avizat trimiterea mea în judecată pentru că doamna Firea s-a simţit ameninţată şi s-a speriat de declaraţiile mele la adresa soţului, primar de Voluntari.

Cu certitudine, cînd Ponta şi Antonescu, însoţiţi de Doamna Firea, mobilizau şi instigau zeci de mii de oameni să urle pe stadioane "Băsescu la puşcărie" nu era nicio ameninţare, era o dezmierdare. Cum dezmierdare era şi când doamna Firea o acuza în mod mincinos pe fiica mea că a făcut o tranzacţie ilegală", a declarat Traian Băsescu.

Fostul preşedinte se întreabă oare unde erau procurorii Adina Petrescu şi Camelia Sutiman când asupra sa şi a familiei sale se proferau aceste ameninţări.

"Până la urmă, ce nu face Doamna Camelia Sutiman pentru un nou mandat de Procuror Şef Secţie… Am convingerea că Parchetul General trebuie să rămână în afara jocurilor politice", a adăugat Traian Băsescu.

Reamintim că în aprilie 2014, Gabriela Firea l-a acuzat pe Traian Băsescu, la momentul respectiv preşedinte în exerciţiul funcţiunii, că a urmărit, prin ameninţări şi şantaj, să o determine să nu îşi mai continue activitatea în Comisia Nana, care investiga modul în care fiica preşedintelui, Ioana, şi-a cumpărat teren în judeţul Călăraşi.

"Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari, mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", sunt declaraţiile făcute de Traian Băsescu, după ce Firea a acuzat că firma care i-a vândut Ioanei Băsescu cele aproximativ 300 de hectare de pământ la Nana ar fi fost inactivă la momentul tranzacţiei.

Procurorii au dispus la momentul respectiv suspendarea anchetei în dosarul Firea, pe motiv că preşedintele se bucură de imunitate. Amintim că iniţial, acuzaţiile aduse fostului şef al statului erau de şantaj, la începutul lunii octombrie procurorii schimbând încadrarea juridică în ameninţare, infracţiune care se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an.

Parchetul General a decis ulterior să suspende cercetările în dosarul cu pricina, după ce fostul preşedinte a decis să apeleze la un mediator. Cei doi nu au ajuns însă la un acord, astfel că dosarul îşi va urma cursul natural în sistemul judiciar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor