Barak Obama – “persona non grata” în Cisiordania
alte articole
Grupări radicale palestiniene consideră că preşedintele SUA, Barack Obama, este “persona non grata” în teritoriile palestiniene şi fac apel la manifestaţii în ziua vizitei acestuia în Cisiordania, cerând să i se interzică intrarea în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim.
Grupul de activişti “Palestinieni pentru Demnitate” a transmis într-un comunicat citat de postul PressTV că “Barack Obama este persona non grata în Palestina din cauza politicilor americane care susţin ocupaţia militară israeliană”.
“Îndemnăm palestinienii să demonstreze împotriva vizitei aliatului numărul unu al Israelului”, a adăugat organizaţia, denunţând şi poziţia Statelor Unite faţă de iniţiativa palestiniană din Adunarea Generală ONU de a obţine statutul de stat non-membru.
La rândul lor, grupările islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au cerut palestinienilor să nu îi permită accesul lui Barack Obama în Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.
Potrivit ziarului israelian Haaretz, turneul lui Barack Obama va începe în 20 martie şi va include Israelul, Cisiordania – inclusiv locuri sfinte musulmane şi creştine din Ierusalim şi Betleem şi Iordania.