Barak Obama a primit lideri G8
alte articole
Preşedintele american Barak Obama i-a primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe liderii celor mai dezvoltate opt economii din lume la Camp David, în apropiere de Washington, pentru summitul G8, care va fi dominat de criza din zona euro şi de preţul petrolului.
Investitorii se tem că o retragere a Greciei din zona euro ar putea duce la o nouă criză globală.
La dineul de deschidere, care a avut loc vineri seară, liderii au discutat despre Iran, Coreea de Nord şi Siria. Ei au dat asigurări că au ajuns la consens în toate cele trei dosare.
Coreea de Nord riscă o şi mai mare izolare dacă va "continua pe calea provocării". În ceea ce priveşte Iranul, liderii au decis că guvernul de la Teheran trebuie să dovedească faptul că programul nuclear desfăşurat este paşnic. În privinţa Siriei, un oficial american a declarat că liderii, inclusiv premierul rus Dmitri Medvedev, au insistat asupra implemenării planului ONU pentru încetarea focului şi pentru lansarea unei tranziţii paşnice a puterii.
Niciunul dintre aceste dosare nu este simplu, însă vineri a fost cu siguranţă cea mai uşoară zi a summitului. Anterior, Barack Obama şi noul preşedinte francez Francois Hollande au avut o întâlnire la Casa Albă. Ei au spus că vor să concentreze discuţiile asupra creşterii economice. Obama a insistat asupra necesităţii contracarării crizei datoriilor din Europa, în special din Grecia.
Sâmbătă, discuţiile vor fi mult mai tensionate şi, potrivit presei germane, ar putea să îl pună pe cancelarul german Angela Merkel într-o postură dificilă, din cauza insistenţei sale în privinţa măsurilor de disciplină fiscală.
De altfel, vineri un oficial elen citat sub acoperirea anonimatului a declarat că Berlinul i-a propus Greciei să organizeze un referendum pentru a decide dacă vrea să rămână sau nu în euro. Informaţia a fost negată, însă, de guvernul german. După încheierea summitului de la Camp David, sâmbătă seara, liderii vor pleca la Chicago, unde va avea loc summitul NATO.