Baikal, un campion neaşteptat

Cu o întârziere de două luni, ceea ce ar trebui să fie gala turfului românesc, adică Derbyul de Trap al României, şi-a desemnat învingătorul din 2012: Baikal, condus de Mihai Păun, un murg de patru ani care nu era favoritul cursei.
Cai la start (NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / GettyImages)
Bogdan Costea
03.09.2012

Cu o întârziere de două luni, ceea ce ar trebui să fie gala turfului românesc, adică Derbyul de Trap al României, şi-a desemnat învingătorul din 2012: Baikal, condus de Mihai Păun, un murg de patru ani care nu era favoritul cursei.

Din păcate, reuniunea, al cărei cap de afiş a fost ţinut de cursa regină a trapului de la noi, derbyul cailor de 4 ani, nu a adus nimic nou faţă de anii precedenţi. Acelaşi peisaj – după cum scrie publicaţia locală „Telegraful de Prahova”, deloc îmbietor al marginii urbei, care nu-şi poate depăşi condiţia de zonă semi-abandonată, forţat, parcă, să găzduiască o zi de relaxare pentru împătimiţii de curse şi nu numai.

Şi de această dată, circa 500-600 de entuziaşti au luat calea Hipodromului, unde s-au lovit de aceeaşi ,,normalitate’’ a ultimilor ani: o clădire insalubră, gata să se prăvălească, absenţa dotărilor pentru spectatori şi, de acum, tradiţionala lipsă a caselor de pariuri.

Reuniunea hipică a rezervat iubitorilor competiţiei propriu-zise şapte curse, între care şi tradiţionalul Derby de trap. Cei mai buni şase trăpaşi de patru ani, care au participat la cursa pe clasica distanţă de 2800 de metri, au avut ceva probleme la plecare, motiv pentru care startul a fost repetat. Încă din prima turnantă, Belle, deţinătoarea celui mai bun timp şi favorita cursei, a galopat, deschizând calea unui duel în doi, între Solara şi Baikal. De altfel, duelul dintre Adrian Marciu şi Mihai Păun a fost şi singurul care a ţinut asistenţa în priză, mai cu seamă după ce primul a semnalizat, la plecarea în ultimul tur, o şicană a adversarului. Baikal (driver Mihai Păun) s-a impus, în cele din urmă, podiumul fiind completat de Solara (Adrian Marciu) şi Relaxa (Cristian Slate).

Clubul Sportiv Municipal a pus ,la bătaie pentru acest eveniment un premiu total de 3.600 lei, din care învingătorului i s-au alocat 1.600 lei. 1.200 lei au mers la locul secund, în vreme ce poziţia a treia a fost răsplătită cu 800 lei. Câştigătorul Derbyului a primit un bonus de 2.300 lei din partea Asociaţiei “Demolay România", campionul din 2012 intrând, astfel, în posesia unei sume de aproape 1.000 euro, o sumă imensă în turful românesc, unde un succes „săptămânal” ajunge la 20-30 de lei...

După ce anul trecut şi-a adjudecat derbyul la comanda armăsarului Only You, Mihai Păun a reuşit să treacă primul linia de sosire şi la ediţia din acest an. ,,A fost mai greu, mai ales dacă ţinem cont de faptul că am fost nevoit să antrenez calul suplimentar şi să-l aduc în formă mai târziu, din cauza reprogramării cursei. Însă, până la urmă, totul a ieşit aşa cum ne-am planificat’’, a spus Mihai Păun. Driverul de la SC Rool, care a dedicat victoria fiicei sale, a spus şi ce şi-ar dori pentru un spectacol complet pe Hipodromul ploieştean: ,,o tibună adevărată, premii mai mari şi case de pariuri, pentru împătimiţii curselor’’.

Proprietarul Marian Manea, un om de 87 de ani care şi-a petrecut ultimii peste 60 de ani pe hipodrom, şi-a trecut în cont al VI-lea derbi consecutiv câştigat

Păun este şi câştigătorul ,,Criteriului cailor de 2 ani’’, iar calul său, Darius, se anunţă, de pe acum, una dintre ,,vedetele’’ hipodromului, în următorii ani.

Proprietarul Marian Manea, un om de 87 de ani care şi-a petrecut ultimii peste 60 de ani pe hipodrom, şi-a trecut şi el în cont al VI-lea derbi consecutiv câştigat. Omul cu cea mai consistentă prezenţă pe hipodrom îşi doreşte o redresare a situaţiei actuale în care a ajuns singura locaţie din ţară destinată curselor de trap. ,,Doar în Albania şi România nu au fost construite hipodromuri noi. Trebuie să ne aliniem şi noi curentului european. Personal, sunt mulţumit de acest nou succes, însă nu mă voi opri aici. Dacă îmi mai doresc victorii? Pofta vine mâncând, nu?’’

Conform aceleiaşi publicaţii locali „Telegraful de Prahova”, a surprins în mod neplăcut absenţa de la cea mai importantă cursă a anului a primarului Ploieştiului, Iulian Bădescu. Cum nici consiliera pe probleme de sport a domniei sale, Corina Ungureanu, nu şi-a semnalat prezenţa, festivitatea de decernare a premiilor a fost oficiată de către senatorul Savu, de către directorul CSM PLoieşti, Augustin Iancu, şi de către omul de afaceri Aurel Manea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor