Autostrada suspendată a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Epoch Times România
30.08.2012

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CHMB) a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici ai proiectului care vizează închiderea inelului median de circulaţie în zona de nord a Capitalei, cunoscut şi ca autostrada suspendată.

Potrivit proiectului care a fost adoptat de consilierii municipali, lungimea noii căi rutiere va fi de 13.150 de kilometri, iar valoarea totală a investiţiei este de 6.832.698.195 de lei, echivalentul a 1.570.554.694 de euro.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că investiţia va fi realizată printr-un parteneriat public-privat şi că municipalitatea va suporta doar cheltuielile pentru expropieri. Potrivit lui Oprescu, de investiţie s-au arătat interesaţi investitori ruşi, americani, chinezi şi coreeni. Totodată, Oprescu a precizat că valoarea totală a investiţiei include şi o serie de construcţii adiacente.

Proiectul a fost respins de două ori de vechiul CGMB, în care majoritatea era deţinută de PDL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor