"AUR creşte. Şi nu doar în sondaje" - ANALIZĂ
Cercetătorul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a publicat o nouă analiză pe Substack intitulată "AUR creşte. Şi nu doar în sondaje."
ANALIZA lui Ovidiu Voicu
Simţim în România o furie mocnită la adresa politicienilor. După câţiva ani de uselism - adică marea alianţă PSD-PNL - nemulţumirea cetăţenilor nu se mai poate răcori schimbând „stânga” cu „dreapta” (ghilimelele arată lipsa de coerenţă ideologică a partidelor). S-a creat un loc larg pentru noi forţe politice. AUR se grăbeşte să îl ocupe.
Partidul extremist (sau cum îşi zic dânşii, suveranist) a ajuns în sondaje pe la 40% din preferinţele cetăţenilor. Chiar şi în cele publicate de PSD este la 35%. Are deci un potenţial uriaş să câştige următoarele alegeri. Mobilizarea simpatizanţilor este cheia transformării preferinţelor în voturi. Una e să spui la telefon că ai vota AUR, alta e chiar să te duci până la secţia de votare să pui ştampila. Partidul ştie că pentru mobilizarea la vot e nevoie de mai mult decât propaganda eficientă online. Are nevoie de oameni la firul ierbii.
Campania a început
De câteva săptămâni, partidul AUR a intrat într-o campanie intensă de creştere organizaţională. AUR şi-a propus să crească atât numărul de membri, cât şi pe cel de filiale locale.
Este mai vizibilă campania de imagine a dlui. Călin Georgescu. Acesta a profitat de săptămânile de vară, în care se întorc acasă şi cei plecaţi la muncă, şi a participat la numeroase târguri populare. Îşi joacă rolul său de trimis al divinităţii, cu acelaşi discurs plin de cuvinte frumoase care nu spun nimic concret. Are în jurul său aceeaşi cohortă de mercenari, şi nimeni nu ştie exact din ce trăieşte şi cine îi plăteşte deplasările şi nivelul relativ ridicat de viaţă. Dar asta e altă poveste. În spatele dlui. Georgescu este organizarea AUR.
Trebuie spus că dl. Georgescu nu e membru AUR şi agenda lor nu coincide întotdeauna. Zona aşa-zis suveranistă este puternic disputată de numeroase orgolii, bule, partide şi partiduleţe, şi diverse grupuri de interese care ar dori să o controleze. Până şi preşedintele Nicuşor Dan îi face cu ochiul. Probabil nu e uşor să fii George Simion, cu înclinaţii vădit autoritare şi ego până la cer, şi să vezi cum sunt atâţia care îţi vor locul de lider suprem. Totuşi, dl. Simion reuşeşte remarcabil să ţină partidul sub control.
Cei mai mulţi dintre oamenii din spatele dlui. Georgescu, cei cu steaguri şi agitaţia, sunt aduşi de filialele AUR din regiune. Participă parlamentari şi lideri locali ai partidului extremist. Dl. Georgescu îşi consolidează notorietatea şi încearcă să rămână relevant. AUR colectează simpatizanţi, contacte, liste de membri. Îşi extinde reţeaua de filiale şi ştie pe cine se poate baza în zonele respective. Win-win, s-ar putea spune.
În acelaşi timp, AUR a început o campanie de extindere în teritoriu, localitate cu localitate. Este mai puţin vizibilă în mass-media centrală şi în afara bulei suveraniste, dar pare de succes. Modul de operare e clasic: în fiecare judeţ, echipe formate din parlamentari şi membri ai Comitetului Naţional de Coordonare (CNC) descind în 2-3 zile şi, localitate cu localitate, vorbesc cu oamenii. Ascultă nemulţumirile, îşi iau, de la caz la caz, înjurăturile sau aplauzele, invită simpatizanţii să se alăture. Identifică şi recrutează organizatori locali. Campania a început în sud-est, şi a acoperit deja mai multe judeţe (Constanţa, Tulcea, Prahova, Brăila, Giurgiu, Vrancea).
În mesajele publice, campania e prezentată ca un succes. Din discuţiile de pe grupurile de simpatizanţi, afli că nu au fost acoperite chiar toate localităţile, că reacţia oamenilor e amestecată, că nu peste tot au reuşit să creeze filiale. Este însă cert că în fiecare dintre aceste judeţe numărul membrilor şi al filialelor locale a crescut, chiar dacă nu la nivelul sperat. E important şi că aceşti noi membri sunt mai degrabă loiali actualei conduceri a partidului. Nu mai sunt un transfer de simpatie de la dl. Georgescu, ci un câştig direct pentru partid. Campania va continua în lunile următoare, şi se va extinde în toată ţara.
Cine plăteşte?
Dacă în cazul Călin Georgescu întrebarea cine plăteşte este una critică, pentru AUR răspunsul este simplu: noi toţi plătim. În calitate de partid parlamentar cu 20% din mandate, AUR primeşte lunar aproximativ 3 milioane de lei subvenţii de la bugetul de stat. De asemenea, fiecare parlamentar are la dispoziţie o sumă lunară forfetară de 17.000 de lei pentru cheltuieli de reprezentare în teritoriu, bani pe care nu trebuie să îi justifice în niciun fel.
Partidele politice din România primesc subvenţii de la bugetul de stat. Finanţarea publică a politicii nu este o invenţie românească şi nici nu este un lucru rău în sine. E mai rău când grosul finanţării vine din zone private greu de controlat, de la diverşi miliardari care aruncă cu bani şi apoi aşteaptă beneficii. Aruncaţi o privire în SUA, unde „investiţiile” în politică au ajuns la cifre ameţitoare. În România, problemele sistemului de subvenţii sunt altele:
Au crescut foarte mult în ultimii ani. Sunt alocate „doar” 209 milioane de lei în 2026, în scădere uşoară de la 232 milioane în 2025. Austeritate şi pentru partide, dar mai uşor. La acestea, se adaugă subvenţii pentru organizaţiile minorităţilor naţionale, în valoare totală de 267 milioane de lei în 2026, la acelaşi nivel ca anul trecut.
Subvenţiile pentru partide se împart aproape exclusiv între cele parlamentare, cu excepţia UDMR, care preferă să ia de la minorităţi, că sunt mai mulţi bani. Bine, UDMR ar vrea să ia din ambele părţi, dar încă n-a găsit metoda.
Transparenţa cheltuirii banilor este aproape zero. Partidele fac nişte raportări generale, pe categorii mari de cheltuieli, dar fără detaliere. Este un lucru critic mai ales pentru controlul mass-media. Pentru că partidele au devenit principalul client de publicitate pe nişa social-politic, există suspiciuni rezonabile că folosesc această poziţie pentru a controla agenda editorială, mai ales la televiziunile zise „de ştiri”.
Platforma BaniPartide.ro analizează subvenţiile primite de partidele politice şi raportările acestora şi le prezintă într-o formă mai uşor de înţeles.
Nu este nici ilegal şi nici imoral ca AUR să folosească banii din subvenţii pentru creşterea în teritoriu. Dimpotrivă, este exact unul din scopurile pentru care a fost gândit sistemul de finanţare publică a politicii. Partidele trebuie să fie alături de cetăţeni permanent, nu doar în campania electorală. Politica „la firul ierbii”, faţă în faţa, are în continuare un impact puternic şi nu poate fi înlocuită complet de campania online.
Cine se alătură?
Sigur că nu avem analize credibile ale profilului simpatizanţilor şi membrilor AUR, cu atât mai mult ai celor ce s-ar alătura în urma unor astfel de campanii. Probabil că nici partidul nu le are. Ne oferă câteva indicii relatările din mass-media şi discuţiile de pe grupurile de simpatizanţi. Ar fi patru categorii importante de cetăţeni dispuşi să se alăture AUR. Unele din ele se suprapun.
Oportuniştii. E inevitabil ca între primii care se alătură să fie mai degrabă cei care vor să parvină, adică oportuniştii înaintea idealiştilor. AUR prezintă percepţia potenţialului învingător şi a schimbării. Cine este în fruntea schimbării, îşi face parte. Societatea românească oricum e profund individualistă. Mulţi dintre cei ce se alătură au mai avut tentative nereuşite de a parveni prin politică, de la diverse alte partide, deci nu coerenţa ideologică e punctul lor forte.
Înfuriaţii. Pierzători în veşnica tranziţie, frustraţi, invidioşi pe alţii, întărâtaţi de consumul excesiv de TikTok, sau pur si simplu groaznic enervaţi de proasta guvernare, bazinul înfuriaţilor creşte permanent. Unii dintre ei sunt dispuşi să acţioneze, nu doar să strige.
Tradiţionaliştii. Sunt destui oameni care cred sincer că occidentul, progresiştii, sorosiştii, globaliştii şi alte astfel de lighioane au un plan de a ne distruge valorile noastre tradiţionale. De altfel, mai ales campania Georgescu se bucură de sprijinul pe faţă al unor preoţi, tocmai ca urmare a acestui tip de discurs.
Pesediştii. Pe de o parte, ceea ce analiştii au numit „poporul PSD”, adică acei votanţi captivi ai baronilor locali. Oameni săraci sau cu resurse puţine, dependenţi de pensii şi ajutoare de la primărie, care preponderent votează la indicaţiile primarului. Unii din ei văd o oportunitate nouă în AUR, chiar dacă nu o spun public, de frică să piardă acel sprijin de la autorităţi. Pe de altă parte, sunt chiar primarii, gata să facă pasul către viitorul învingător, dacă asta le asigură un nou mandat şi sprijinul de la centru. Atât PSD cât şi acea partea pesedizată a PNL sunt la limita unei hemoragii masive de baronet către AUR. Întrebarea rămâne în ce măsură partidul e dispus să îi primească.
Poate câştiga AUR alegerile?
Da, evident. Şi e pe drumul cel bun. De multe ori, analiştii ne spun că cifrele din sondaje nu sunt o predicţie, ci doar o imagine de moment. E adevărat, arată mai degrabă un potenţial. Iată că AUR construieşte exact reţeaua de filiale şi membri care să transforme acest potenţial în voturi.
Combinaţia între dominaţia spaţiul online, pe reţele de socializare, şi construirea unui partid de mase este imbatabilă. Chiar dacă PSD păstrează controlul asupra televiziunilor, iar PNL-Bolojan şi USR rămân preferaţii clasei de mijloc urbane, AUR îşi construieşte capacitatea de a atrage un număr mult mai mare de voturi.
Succesul nu este garantat. În primul rând, vom vedea în lunile următoare cât de stabilă este expansiunea partidului extremist în teritoriu. Oamenii vin la o întâlnire, fie cu dl. Georgescu, fie cu liderii AUR, se entuziasmează, promit, îşi asumă. Apoi pleacă acasă, vorbesc cu familie, se mai gândesc. Depinde foarte mult de abilitatea partidului de a-i ţine angajaţi.
Apoi, cum spuneam, zona „suveranistă” e puternic fragmentată între ego-uri, interese, presiuni şi experimente sociale. Se adaugă numărul mare de oportunişti, gata să se mute oriunde par a fi mai mult de câştigat. Alte proiecte pot să apară, de la gruparea Ghiţă şi partidul în jurul lui Victor Ponta, până la preşedintele Dan şi proiectul său de „naţionalism sănătos”. Divizarea poate fi mortală pentru AUR.
În fine, chiar dacă şansele par scăzute, nu e timpul pierdut ca partide sau grupuri moderate sau de centru-stânga să încerce un lucru similar, adică politică din uşă în uşă. Se poate construi o mişcare de masă care să rămână critică la adresa vechilor partide, dar fără să fie neapărat în extremă dreapta.
