Atletism: CM juniori - Alina Rotaru, în finală la lungime, cu 6,58 m, cel mai bun rezultat al calificărilor

Sportiva română Alina Rotaru. (Michael Steele / Getty Images)
Epoch Times România
12.07.2012

Joi dimineaţă, în a 5-a reuniune a Campionatelor Mondiale de atletism pentru juniori de la Barcelona, sportiva română Alina Rotaru s-a calificat fără probleme, din prima şi singura, evident, încercare, în finala probei de săritura în lungime, reuşind, totodată, şi cel mai bun rezultat al calificărilor - 6,58 m, în vreme ce baremul era de 6,30 m.

Excelent s-a comportat şi Bianca Lazăr Fazekas, la aruncarea ciocanului, care a reuşit cea mai bună aruncare a carierei, 60,92 m, chiar în aceste calificări, cel mai bun rezultat al ei în acest sezon fiind cu aproape 5 metri mai slab - 56,01 m! Bianca Lazăr Fazekas a depăşit prima încercare, a ratat-o, practic, pe a doua, cu doar 51,01 m, pentru ca la încercarea ultimei şanse să obţină acest rezultat excepţional, de bun augur pentru cariera ei viitoare.

În schimb, ceilalţi tineri sportivi români prezenţi în calificări joi dimineaţă nu au trecut în faza finală a competiţiei. Astfel, participând la prima oră la preliminariile probei masculine de aruncarea suliţei, Raul Rusu s-a situat abia pe locul 17, cu 64,10 m, iar la aruncarea ciocanului Roxana Perie a încheiat pe locul 8 în prima serie, cu 56,18 m.

În reuniunea de joi după-amiază, Adelina Panaet va concura în finala la 3.000 m obstacole, iar Bianca Răzor şi Adelina Pastor vor fi prezente la startul semifinalelor la 400 m.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor