"Aţi avut şansa să schimbaţi sistemul. Dacă îl serviţi, veţi fi judecat ca parte a lui" - Societatea civilă, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan

Nicuşor Dan
Redacţia
17.04.2026
Nicuşor Dan
Redacţia
17.04.2026

Mai multe organizaţii şi grupuri civice care au ieşit în stradă de-a lungul anilor pentru Justiţie au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Nicuşor Dan, declarându-se „profund îngrijorate” de direcţia în care şeful statului îşi exercită mandatul – „un mandat câştigat pe baza unui angajament clar faţă de cetăţeni, într-un context politic deja puternic radicalizat”.

„Aţi fost ales pe un val de speranţă: promisiunea unui stat funcţional, şi fără ingerinţe politice depolitizat, a unei justiţii independente şi a unor reforme administrative şi electorale autentice. Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligaţi să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acţiunile dumneavoastră susţin în continuare status quo-ul”, se arată în scrisoare.

Organizaţiile civice îi reproşează preşedintelui că a ales să răspundă criticilor „nu cu argumente, ci cu aroganţă, nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care aţi promis că îi veţi combate”.

„Mai grav, aţi tratat cu superioritate oameni care au susţinut activ schimbarea în bine, care şi-au asumat costuri reale pentru a vă susţine şi care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-aţi asumat. Deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului preşedinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupţiei şi la amplificarea tensiunilor sociale şi politice”, punctează semnatarii scrisorii.

Organizaţiile civice critică, de asemenea, numirile de la vârful Justiţiei, inclusiv al parchetelor:

„Numirea Liei Savonea – percepută public drept unul dintre simbolurile justiţiei capturate – a reprezentat un semnal devastator pentru încrederea în independenţa sistemului judiciar. Nu este doar o decizie controversată, ci o declaraţie politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate. Mai mult, numirea şefilor de parchete a fost însoţită de o pledoarie amplă în favoarea unor magistraţi a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate şi profesionalism, ci care au sabotat însuşi actul de justiţie.

În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulţi magistraţi au semnalat public, recent, disfuncţionalităţi grave din sistemul judiciar, susţinute de dovezi şi informaţii din interior. Aceştia şi-au asumat riscuri reale, expunându-se în faţa unui sistem judiciar represiv faţă de vocile critice, în speranţa unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiţii funcţionale, echitabile şi reformate.”

Reprezentanţii societăţii civile subliniază totodată lipsa de reacţie din partea instituţiei prezidenţiale faţă de eşecurile din justiţie:

„În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupţi, prin eliberări succesive şi anulări de pedepse. Lipsa unei reacţii ferme din partea instituţiei prezidenţiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituţional de garant al statului de drept. Eşecul serviciilor în gestionarea ameninţărilor de tip război hibrid şi rolul supradimensionat în societate ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de coordonare la nivelul cel mai înalt al statului. În loc de claritate şi fermitate, am asistat la ezitare şi reacţii întârziate”.

În plan extern, poziţionarea României a devenit oscilantă şi lipsită de coerenţă strategică, se mai arată în scrisoare, semnatarii afirmând că este „prea des aliniată unor oportunităţi de moment, în detrimentul interesului naţional pe termen lung”.

„Numirile recente în fruntea parchetelor generale – persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetenţă sau conexiuni cu reţele de interese – consolidează această direcţie. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate”, adaugă reprezentanţii organizaţiilor civice.

Potrivit sursei citate, mandatul preşedintelui Nicuşor Dan „este grav compromis”.

„Prin deciziile şi atitudinea dumneavoastră recentă, aţi demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care v-a susţinut. Aţi ales să minimalizaţi această ruptură, în loc să o corectaţi. Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiţionat de reforme reale şi de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis. La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscaţi să rămâneţi în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care aţi promis că îl veţi destructura”, punctează reprezentanţii organizaţiilor civice.

Societatea civilă avertizează că va acţiona, va documenta şi va sancţiona public fiecare decizie care trădează acest mandat.

„Nu vom mai accepta să fim păcăliţi şi dispreţuiţi prin promisiuni făcute doar pentru a fi încălcate. Aţi avut şansa să schimbaţi sistemul; dacă aţi ales să îl serviţi, veţi fi judecat ca parte a lui”, afirmă organizaţiile.

Semnatarii scrisorii

1. Federaţia Iniţiativa Timişoara

2. Valea Jiului Society

3. Declic

4. Corupţia Ucide

5. Agent Green

6. Reset

7. Codrii Iaşilor

8. Grupul de Iniţiativă Civică „În Stradă”

9. Asociaţia Civică Tineri Liberi din Timişoara

10. Societatea Timişoara

11. Freedom House România

12. #activAG Piteşti

13. Asociaţia Împreună pentru A8

14. Activism Civic Craiova

15. Braşov Community

16. Rezistenţa Civică Galaţi

17. VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie

18. Iniţiativa România

19. Asociaţia Civica

20. Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

21. Centrul pentru Inovare Publică

22. Asociaţia Respiro Human Rights Research Centre

23. Miliţia Spirituală

24. Bankwatch Romania

25. Asociaţia dexonline

Ataşăm scrisorii şi o selecţie a opiniilor exprimate de voci puternice din societatea civilă.

TUDOR CHIRILĂ

Domnule Nicuşor Dan, ieri aţi devenit primul pesedist al ţării. De fapt, aţi devenit primul uselist al ţării. Este probabil cea mai rapidă transformare a unui politician în ultimii ani. Tot ieri, prin numirile pe care le-aţi acceptat la şefiile parchetelor aţi comis o serie de trădări. Aţi trădat aşteptările celor care v-au votat şi care au sperat că România onestă înseamnă instituţii conduse de oameni competenţi, nu de loiali ai mafiei securisto politice. Aţi trădat valorile pe care le-aţi promovat se pare că doar declarativ în ultimii ani: reformă instituţională, justiţie independentă, justiţie funcţională. (9 aprilie – Facebook)

RADU VANCU

Dezamăgitor, ca să nu spun dezgustător felul în care Nicuşor Dan insistă că procurarea Chiriac nu a protejat episcopul violator. Insistenţa lui începe sa semene tot mai mult nu cu neutralitatea, ci cu complicitatea. (16 aprilie – Facebook)

EMILIA ŞERCAN

Jalnic, absolut jalnic modul în care preşedintele Nicuşor Dan încearcă să justifice nominalizările plagiatorului Marinescu. Fac presă de atâta vreme, dar aşa ceva nu am mai văzut. NICIODATĂ! (10 aprilie – Facebook)

GABRIEL PĂUN

L-au învăţat bine şi repede. Acum e bine informat. Mai bine ca noi. Nimeni nu e mai bine informat ca el. Şi uite cu aşa atitudine de crocodil, sita a filtrat azi tot ce mai era fin în ţară. Adică ultimii oamenii care judecă cu propria minte. Proşti sau deştepţi, dar cu coloană vertebrală nene. Cu compas moral. Cu gândire critică. Preţul este însă uriaş căci miza este un popor trădat, umilit şi abandonat. De multe ori. Un popor care mai spera într-un colţ de suflet că poate poate vom mai urcă o treapă să vedem un pic de lumină. Încă putem, dar avem nevoie de maturitate de la preşedinte. (10 aprilie – Facebook)

CRISTI DANILEŢ

Orice decizie cu privire la cariera magistraţilor trebuie să fie în afara subiectivismului. De aceea, politizarea nu are ce căuta aici. Pentru asta e necesar ca o funcţie din justiţie să nu fie ocupată de cel care ni se pare cel mai bun, ci de cel care este cel mai adecvat, pe baza unor evaluări obiective. Preşedintele ţării nu poate avea păreri despre un procuror care să ocupe o funcţie de conducere. Ci trebuie să aibă argumente factuale bazate pe meritele procurorului respectiv. Or, meritele, adică evaluarea activităţii profesionale, sunt strict atributul CSM. A contrazice decizia CSM înseamnă să aduci contra-argumente puternice şi credibile. Nu părerologii, postacii şi comentatorii trebuie validaţi sau contrazişi de Preşedinte în numirea procurorului de la vârful sistemului, ci... CSM. Că de aia avem un astfel de organism. (9 aprilie – Facebook)

ONDINE GHERGUŢ

Preşedintele ţării ne-a făcut #proşti! Nici măcar #arogantul Klaus Iohannis, fost preşedinte al României, nu a îndrăznit să #insulte inteligenţa oamenilor care l-au susţinut şi votat! Iată că se poate şi mai rău! Mi-e din ce în ce mai clar: preşedintele Nicuşor Dan nu are de gând să se implice în lupta anticorupţie şi împotriva crimei organizate, împotriva spălării de bani şi a infracţiunilor economice de sute de milioane de euro. (8 aprilie – Facebook)

RADU HOSSU

Nicuşor Dan în conferinţa de presă de mai devreme i-a apărat pe aceşti oameni şi i-a atacat pe cei care-l critică, fie ei jurnalişti, fie ei "influenceri". Se întreabă cum vom fi traşi noi la răspundere dacă greşim. Spun noi, pentru că şi eu, fiind cel care i-a cerut să se dezică de Matei Păun în campanie, lucru pe care l-a făcut a doua zi după cererea mea publică ce a ajuns la milioane de vizualizări, sunt identificabil prin expunerea lui ("cei care mă acuzau că din cauza lui Matei Păun o să vând România rusiei"). Preşedintelui îi răspund simplu: dacă eu greşesc sufăr eu şi poate câţiva apropiaţi. Dacă dumneata greşeşti suferă o ţară întreagă şi chiar democraţia. Nicuşor Dan a ignorat secţia procurori CSM. A ignorat hoţia Ministrului Justiţiei Radu Marinescu. A ignorat protestele de stradă. A ignorat opinia societăţii civile. A ignorat opinia magistraţilor care au protestat în urma documentarului Recorder. (8 aprilie – Facebook)

ANDREEA PORA

Absolut jenant Nicuşor Dan încercând să-şi justifice numirile la parchete. Se face a nu pricepe ce e în neregulă cu ele - procurori fără nicio performanţă, propuşi de PSD ( plagiatorul Marinescu de unde o fi?) şi fără nici o viziune reformistă. Spune că are de 100 de ori mai multe informaţii decât oricine, aşa o fi. Dar de unde vin aceste informaţii? Cumva de la 4 servicii, de la cei care au contribuit la captuarea justiţiei? Spune că îşi asumă şi că va răspunde politic dacă a greşit. Până atunci mai sunt 4 ani şi, sincer, nu cred că interesează pe nimeni în ce fel va răspunde (se gândeşte, probabil, la un al doilea mandat, deşi după faza de azi nu cred că mai are vreo şansă) dacă anticorupţia e îngropată. În culise se vehiculează că ăsta a fost dealul cu PSD pentru a-şi pune oamenii la SRI şi SIE. Nu cred. Pur şi simplu aceste numiri sunt pe gustul lui Nicuşor, îl reprezintă. O mare dezamăgire. Ruşine, Nicuşor! (8 aprilie – Facebook) Revista 22, 10 aprilie – Mitul reformismului lui Nicuşor Dan. Urmează mare blat

CRISTI PANTAZI

Preşedintele pare acum paralizat de frica PSD ca un iepure în faţa unei cobre. Trocul pe procurori nu anunţă nimic bun pentru desemnările de noi şefi la serviciile secrete. (...) Numirea procurorilor-şefi e unul dintre cele mai importante momente din mandatul unui preşedinte şi o decizie crucială pentru societate. Alegerile făcute de şeful statului dau direcţia pentru miile de procurori care funcţionează în sistem ierarhic. Ei înţeleg rapid dacă preşedintele vrea anticorupţie reală sau doar un simulacru de justiţie. La fel, cetăţenii înţeleg dacă speranţele lor pentru o justiţie eficientă şi-au găsit sau nu răspunsul în deciziile preşedintelui. (G4Media – 11 aprilie)

VLADIMIR TISMĂNEANU

Politica democratică se întemeiază pe contract. Într-un contract, ambele părţi au drepturi, obligaţii şi aşteptări. Relaţia unui om politic cu comunitatea celor care l-au adus într-o funcţie de vârf nu se verifică doar după un număr de ani, la următoarele alegeri. Contractul nu este suspendat pentru patru sau cinci ani. Mandatul se acordă pentru atingerea unor scopuri. Votul a fost nu doar negativ, pentru că ceilalţi erau mai răi. A fost şi, de fapt, mai ales, pozitiv. Un vot pentru ceva. Nu doar pentru cineva. Am spus nu doar ceea ce nu vrem. Am spus ceea ce vrem. Domnul Nicuşor Dan a ajuns Preşedintele României în numele unei speranţe. Nu a primit un cec în alb. Credibilitatea justiţiei este un test fundamental pentru calitatea democraţiei. Citesc reacţiile de azi, frustrate, iritate, exasperate, dezamăgite la numirile din justiţie şi-mi amintesc titlul unei cărţi scrisă cândva de un respectat om politic american. Se chema "The Arrogance of Power". Autorul era senatorul William Fulbright. Bursele Fulbright au fost numite pentru el. Nu e nevoie de veste galbene pe străzi. Reacţiile ultragiate de azi sunt vestele galbene ale cetăţenilor care se simt abandonaţi. Nu puţini, chiar trădaţi. (9 aprilie – Facebook)

MARIAN CEAUŞESCU

„Există anumiţi oameni care cad în capcană, cum e Nicuşor Dan, capcana făcută de Servicii. Ce a făcut ieri, că i-a pus pe acei procurori şefi, după ce i-a atacat, acum i-a pus. Din păcate, deziluzia se numeşte 'un al doilea CDR'. Identic, în 1996, aveam atunci 26 de ani... Din 5 păcate, după dezamăgirea CDR a urmat Băsescu în al doilea mandat, apoi Iohannis în al doilea. Din păcate, Nicuşor a început de la primul mandat cu o deziluzie. Mă duc peste el. Eu i-am spus când a ajuns preşedinte că îl voi critica, dacă va greşi”. Ziare.com.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos