Atentatul asupra lui Trump. Şefa Secret Service, despre prestaţia agenţiei: Am eşuat în misiunea de a-l proteja
Kimberly Cheatle, directoarea Serviciului Secret al SUA, a recunoscut luni cu privire la tentativa de asasinat asupra fostului preşedinte Donald Trump că a reprezentat un eşec fundamental din partea agenţiei sale.
Vorbind în faţa parlamentarilor din Capitol Hill, Cheatle a descris atacul armat asupra lui Trump şi a participanţilor la mitingul din 13 iulie din Butler, Pennsylvania, drept „cel mai semnificativ eşec operaţional” al Secret Service din ultimele decenii.
„Misiunea solemnă a Secret Service este de a proteja liderii naţiunii noastre. Pe 13 iulie, am eşuat”, a afirmat Cheatle într-o declaraţie de deschidere în faţa Comitetului de supraveghere al Camerei Reprezentanţilor.
Cheatle a declarat că îşi asumă „întreaga responsabilitate pentru orice deficienţă de securitate” a agenţiei sale, însă a respins solicitările de demisie din partea preşedintelui Comitetului de supraveghere al Camerei Reprezentanţilor, James Comer (R-Kentucky) şi a altor republicani.
„Secret Service are mii de angajaţi şi un buget semnificativ, dar acum a devenit imaginea incompetenţei. Este convingerea mea fermă, doamnă director Cheatle, că ar trebui să demisionaţi”, a declarat Comer.
Cheatle a refuzat să răspundă la întrebări specifice privind planificarea Serviciului Secret pentru data de 13, vorbind în schimb generalităţi despre modul în care funcţionează agenţia.
Comer şi reprezentantul Jamie Raskin (D-Maryland) au cerut ca şefa Secret Service să depună mărturie, iar Comer a întărit această solicitare cu o citaţie.
Comer a întrebat-o pe Cheatle dacă Secret Service a plasat vreodată un agent pe acoperişul de unde Thomas Crooks a tras mai multe focuri de armă, ucigându-l pe fostul şef de pompieri Corey Comperatore şi rănind alte câteva persoane, inclusiv pe Trump.
Cheatle a refuzat să răspundă la întrebare, provocând o reacţie de indignare din partea reprezentantei statului Georgia, republicana Marjorie Taylor Greene şi a altor republicani din sală.
„Nu voi intra în detalii cu privire la acea zi”, i-a spus Cheatle lui Comer când acesta a întrebat dacă Secret Service a folosit o dronă pentru a supraveghea scena în ziua împuşcăturilor.