Atacurile la adresa premierului se înteţesc. Câciu: "Nouă, celor din PSD, Bolojan nu ne-a fost partener cu adevărat"

Adrian Câciu (adriancaciu.ro)
Loredana Diacu
28.03.2026
Adrian Câciu (adriancaciu.ro)
Loredana Diacu
28.03.2026

Fostul ministru PSD de finanţe Adrian Câciu, în prezent deputat, a lansat un nou atac la adresa premierului Bolojan, aproape simultan cu cel lansat de şeful său de partid, Sorin Grindeanu.

În linie cu punctajele de partid, Câciu îl acuză pe Bolojan că nu a fost niciodată partener cu adevărat PSD-ului şi că "ţara merge într-o direcţie greşită."

De asemenea, în condiţiile în care taxele au fost mărite pentru a repara dezastrul bugetar lăsat în urmă de guvernarea PSD, Câciu susţine că PSD îi aude pe românii care cred că România nu e condusă bine,.

Redăm postarea social-democratului.

"Să spunem lucrurilor pe nume!

Nouă, celor din PSD, premierul Bolojan nu ne-a fost partener cu adevărat.

O arată clar atitudinea sa, refuzurile repetate şi tergiversarea preluării propunerilor noastre şi mai ales măsurile sale arbitrare care afectează grav şi preponderent electoratul PSD - oamenii cu venituri mici şi medii, pensionarii, familiile cu copii şi comunităţile din mediul rural agricultură.

Tare merge într-o direcţie greşită.

8 români din 10 spun clar şi răspicat acest lucru!

PSD i-a auzit şi i-a înţeles.

Să-i transmitem atât premierului Bolojan, cât şi celorlalte partide din Coaliţie că noi nu mai putem asista pasivi la această operaţiune de distrugere sistematică a bazei electorale a PSD şi a primarilor noştri.

De aceea facem analiza extinsă a guvernării, am deschis seria întâlnirilor şi discuţiilor regionale şi pe 20 aprilie ne vom pronunţa şi vom decide ce trebuie să facem în perioada următoare. Îi asigurăm pe toţi românii că vom lua o decizie asumată, raţională, dictată exclusiv de interesul oamenilor", scrie, pe Facebook, Câciu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos