Astăzi încep procedurile pentru listarea Romgaz
alte articole
Subscrierile din oferta Romgaz vor începe luni şi abia de miercuri acestea vor fi operate în sistem, întrucât este nevoie de mai multe activităţi premergătoare, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de privatizări din Departamentul pentru Energie.
”Oferta Romgaz va începe luni, aşa cum am stabilit, chiar dacă prospectul a fost aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor abia vineri seară. De luni se vor putea face subscrieri, care vor începe să fie operate în sistem abia de miercuri. Până atunci se vor deschide conturi, se vor face lucrurile premergătoare. Oricum, până miercuri nu puteam face o comunicare privind situaţia subscrierilor. Băncile şi consultanţii implicaţi în acest proces ne-au dat asigurări că nu va fi nicio problemă să procedăm aşa’, a spus Dumitraşcu.
El a precizat că, în acest fel, se rezolvă şi conformarea la legislaţia din domeniu, care cere să treacă două zile lucrătoare între aprobarea prospectului şi începerea ofertei. Dumitraşcu a subliniat, totuşi, că legislaţia este neclară şi există mai multe reglementări care nu sunt corelate.