Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România cere explicaţii preşedintelui pentru poziţia referitoare la Antena 3

Klaus Iohannis (Florin Chirila/Epoch Times)
A.Z.I.R, secţia română a AEJ
18.02.2016

Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, secţia română a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AZIR/AEJ) îşi exprimă dezamăgirea şi nedumerirea faţă de declaraţia de ieri a Preşedintelui Klaus Iohannis privind somaţia formulată de ANAF la adresa postului ANTENA 3 dintr-un local care nu mai aparţine, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, patronului de drept şi de fapt a acestui post, Dan Voiculescu, aflat în închisoare.

Conform comunicatului Asociaţiei, "este o declaraţie pe cât de necinstită (fiindcă nu libertatea presei se află în joc aici, ci o decizie a justiţiei devenită publică cu foarte mult timp în urmă, şi acum doar pusă în executare), pe atât de susceptibilă să dea un semnal grav. Anume acela că poziţia preşedintelui faţă de toxicitatea evidentă a postului ANTENA 3 şi a tot ce reprezintă acesta, este de fapt contrară celei a societăţii civile prin vocile ei cele mai creditate, ale diasporei, graţie căreia şi-a obţinut mandatul de preşedinte, şi ale justiţiei însăşi în deciziile căreia nu are a se amesteca, nici ante- nici post-factum.

Ca toate organizaţiile de media pentru care libertatea de exprimare este o condiţie vitală pentru exercitarea profesiei, AZIR/AEJ îi cere Preşedintelui să revină cu explicaţii asupra declaraţiei de ieri menită să creeze confuzie şi derută în opinia publică şi în rândul ziariştilor", se arată în comunicatul remis redacţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor