Asociaţia Magistraţilor din România protestează faţă de intenţia premierului de a numi procurorii - şefi

Întrucât "orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine", va afecta România pe plan intern şi internaţional, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) le cere preşedintelui şi premierului să revină asupra "declaraţiilor de intenţie" privind numirea şefilor PICCJ şi DNA.
. (Photos.com)
Liviu Şerbănescu
01.04.2013

Întrucât "orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine", va afecta România pe plan intern şi internaţional, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) le cere preşedintelui şi premierului să revină asupra "declaraţiilor de intenţie" privind numirea şefilor PICCJ şi DNA.

"AMR solicită preşedintelui României şi Primului Ministru revenirea asupra declaraţiilor de intenţie în ceea ce priveşte procedura de numire în funcţiile de conducere la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine, dincolo de orice închipuire, raportat şi la timpurile pe care avem pretenţia că le trăim, nu face decât să genereze, pe plan intern, un dezechilibru între puterile statului şi un blocaj instituţional, iar în plan internaţional va condamna – pentru totdeauna – România la o lipsă de respect şi de recunoaştere a sa ca stat de drept", relevă un mesaj adresat de AMR luni către şeful statului şi premier, semnat de preşedintele interimar al Asociaţiei, Dan Spânu.

AMR se declară îngrijorată şi în total dezacord faţă de "poziţiile adoptate în ultimele zile de puterea politică, prin implicarea într-o procedură de numire – netransparentă – pentru funcţiile de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie".

Reprezentanţii asociaţiei consideră că afirmaţiile aparţinând, pe de o parte, premierului, iar pe de altă parte, preşedintelui României, "lasă să se înţeleagă faptul că, pentru ocuparea acestor funcţii, nu va fi continuată procedura declanşată – absolut legal – la data de 17 septembrie 2012 de ministrul de justiţie din acel moment, şi nici nu va fi utilizat un alt proces, deschis şi transparent, prin care persoanele ce urmează a fi numite la conducerea Ministerului Public şi a DNA să fie alese dintr-un număr suficient de mare de candidaţi, de o înaltă calitate profesională – aşa cum s-a reţinut şi în Recomandările formulate de Comisia Europeană în ultimul Raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, din 30.01.2013".

"Reamintim celorlalte două puteri în stat că principiul constituţional pe baza căruia justiţia stă alături de ele este acela al separaţiei şi nu al subordonării funcţionale, iar în ceea ce priveşte locul şi rolul pe care-l ocupă aceasta în cadrul statului de drept, el nu este – în niciun caz – cel de pe urmă. Astfel, "Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii", confirmate de Adunarea Generală a ONU, respectiv Principiul 4 pct. 13 statuează că: "promovarea judecătorilor, acolo unde un astfel de sistem există, trebuie să se întemeieze pe factori obiectivi, respectiv competenţa profesională, integritatea şi experienţa lor". Carta Europeană privind statutul judecătorilor defineşte criteriile de promovare exclusiv ca fiind calităţile şi meritele constatate în exerciţiul funcţiei, apreciate prin mijloace de evaluare obiective, evaluare ce trebuie să constituie obiectul unei discuţii cu cei interesaţi", se mai specifică în mesajul AMR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor