Asistentul ministrului Apărării al Rusiei: Ucraina şi Moldova blochează livrările destinate pacificatorilor ruşi din Transnistria

Pacificatorii din Transnistria au fost supuşi unei blocade de transport din partea Ucrainei şi a Moldovei, a declarat marţi asistentul ministrului Apărării al Rusiei, generalul-colonel, Valeri Evnevici, în şedinţa unei mese rotunde privind dezvoltarea relaţiilor de integrare ale Transnistriei cu ţările vecine. Evenimentul a avut loc la Duma de Stat a Rusiei.
Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)
Epoch Times România
21.05.2013

Pacificatorii din Transnistria au fost supuşi unei blocade de transport din partea Ucrainei şi a Moldovei, a declarat marţi asistentul ministrului Apărării al Rusiei, generalul-colonel, Valeri Evnevici, în şedinţa unei mese rotunde privind dezvoltarea relaţiilor de integrare ale Transnistriei cu ţările vecine. Evenimentul a avut loc la Duma de Stat a Rusiei.

Agenţia "INFOTAG" transmite cu referire la presa rusă că Evnevici a afirmat că pacificatorii ruşi "acţionează în condiţiile unei blocade de transport, în ultima perioadă nicio problemă cu transportarea bunurilor ruseşti prin teritoriul Ucrainei nu se rezolvă, niciun zbor prin spaţiul aerian al Ucrainei nu este permis".

Potrivit generalului, reprezentanţii Ucrainei "arată spre partea moldovenească, iar reprezentanţii Moldovei - spre Ucraina, fără a enunţa vreun argument". "Ca rezultat aprovizionarea cu bunuri şi alimente este blocată, fapt care afectează activitatea cotidiană a subdiviziunilor noastre", a spus Evnevici.

Responsabilul a invocat experienţa sa personală din vizita în Transnistria, când maşina sa cu numere diplomatice nu a fost lăsată să intre în Transnistria de pe teritoriul Ucrainei. "Am fost nevoit să merg cu un om de afaceri local pe care îl cunosc cu maşina acestuia", a adăugat Evnevici.

În acelaşi timp, asistentul ministrului a relevat deplasarea liberă a militarilor străini în regiune. "Luni în intravilanul localităţii Colbasna în care sunt amplasate depozitele cu muniţii ale noastre, au fost reţinuţi doi ofiţeri din Marea Britanie şi Polonia, care acţionau cu scopuri de cercetare sub acoperirea OSCE", a informat Evnevici, subliniind că ambii sunt cunoscuţi de cetăţenii Rusiei, pentru că "în 2008 trecuseră de pe teritoriul Georgiei în Osetia de Sud ca să colecteze informaţii cu caracter militar".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor